După Sărbătorile de Paște se vor relua lucrările la rețeaua de gaze și canalizare din Roești

Cele două lucrări cu finanțare pe Anghel Saligny, din Roești se vor relua după Paște anunță primarul Gheorghe Drăghici.

”Aici este vorba de rețeaua de gaze. Din cei 36 de km de conducte, au fost introduse în jur de 10 km de conductă în pământ. Momentan s-a sistat lucrarea dar am convingerea că acest lucru este unul temporar. Tot pe Saligny, avem rețeaua de canalizare, unde era vorba de modernizarea stațiilor de epurare. Acest punct a rămas să fie reluat și vom finaliza această lucrare”, spune primarul din Roești.

Drăghici este mulțumit de modul cum lucrează și gestionează operatorul de deseșuri, având în vedere că se ocupă de salubritatea întregului județ. Și mai ales că aici lucrează 40 de locuitori din Roești.

Edilul așteaptă și alți investitori care să dezvolte afaceri în localitate și are încredere că treptat comuna sa va deveni un pol important economic în această parte de județ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *