După Faurecia şi Medicamentele chinezilor, belgienii vor investi la Budeşti

După Faurecia şi Fabrica de Medicamente a chinezilor, a venit rândul belgienilor să  investească la Budeşti. Dar, de această dată, nu într-o unitate de producţie, ci într-o clinică de recuperare.

Belgienii au venit deja la Budeşti şi studiază zona pentru a alege locul unde vor ridica atât construcţia, cât şi parcul aferent clinicii.

Aceasta este o altă victorie de etapă în dezvoltarea zonei, orice investitor străin înseamnă un stimulent pentru alţii. Râmnicu Vâlcea beneficiază de un „Jucu local”, însemnând Budeştiul.

Dar să nu uităm nici investitorii români, cei de la Kynita şi-au mutat unitatea de producţie la Budeşti, iar omul de afaceri Nicolae Sofianu are în lucru documentaţia pentru un complex mic imobiliar, însemnând un ansamblu de locuinţe şi un parc pentru cei care vor lucra în zonă.

Dacă putem vorbi în termeni economici, Budeştiul reprezintă tigrul vâlcean al economiei, zona care a produs minuni în ultimii doi ani. Dacă acum trei ani erau doar două reprezentanţe auto în perimetrul de după Barajul Râureni, deja zona este un şantier în plină ascensiune, motorul economic al Vâlcii de est turează deja la maximum, mai ales după ce motorul Râureni dădea semne de gripare.

Mai trebuie spus că în martie – aprilie, Faurecia va inaugura investiţia şi deja sunt 800 de angajaţi, iar recrutările de personal continuă. Totodată, Fabrica de Medicamente a chinezilor se află la nivel de documentaţii.

AP

2 comments

  • Vasile

    Si ne mai trebuie o atustrada pe care sa circulam doar vilcenii pentru ca guvernantii (politicienii cu 10 ani in urma pina in prezent )nu au tinut cont de acest judet, ne-au eliminat usor-usor lasindu-ne izolati intre dealurile sub-carpatilor.

  • Lidia Musteata

    E nevoie de autostrada, dar uitati-va cum s-a distrus orasul acesta, uitati-va ca gara avem, mai degraba pare o hala industriala. Stau si ma intreb cine a putut proiecta o asemenea uratenie si cine a aprobat asa ceva. Pacat, ca odinioara era un oras frumos, acum…. dezastruos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *