După ani de ruină, Hotelul Lotru intră în sfârşit în reabilitare

Cândva pentru aerul ozonat, climatul sedativ, fără praf și alergeni, bogat în aerosoli, staţiunea sindicală Voineasa a fost până acum doar o localitate anostă unde, zeci de vile și hoteluri mureau  în paragină, ca rezultat deprimant al luptei sindicatelor.

Ca turist, în Staţiunea Voineasa nu aveau ce să faci, unde să te cazezi, unde să manânci, stăteai  o jumătate de oră si pleci, cu regretul că ai pierdut timpul. Noroc cu localnicii care au dezvoltat structuri hoteliere în afara staţiunii sindicale şi cu noile investiţii de la Obârşia Lotrului.

Administrația publică locală nu putea face nimic deoarece imobilele nu sunt în domeniul comunei. Chiar dacă în localitate sunt utilități și se lucrează la infrastructura rutieră, chiar și existența pârtiei de schi, considerate cea mai spectaculoasă din țară, nu au schimbat cu nimic imaginea anostă, tristă a Voinesei Sindicale cu vile și hoteluri părăginite.

Se pare însă că lucrurile sunt pe cale de a se schimba. Hotelul Lotru, cunoscut pentru cuiburile de rândunele şi balcoane comune la două camere, televizoare vechi şi mochete socialiste intra în reabilitare, primele 30 de camere vor fi amenajate şi upgradate la 3 stele. Sunt şanse mari ca staţiunea sindicală să arate altfel începând cu anul 2018, semn că sindicatele au înţeles că nu mai au „ce stoarce” din ruine şi că trebuie să investească pentru a avea profit.

Printre proiectele comunitare ale primăriei Voineasa se numără lucrările la terenul multifuncţional de sport din curtea şcolii, amenajarea unor noi străzi, eliberarea de noi autorizaţii de construcţie în zona Obârşia Lotrului, elaboarea unor maple proiecte privind infrastructura de la Obârşie. 
 Iar prin GAL poate fi menţionată  achiziţionarea unei masini de pompieri și a unui ATV multifuncțional, în valoare de 90.000 euro
AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *