Drumul fosilizat al Vâlcii, un drum îngropat sub pădurile de fag, va mai fi vreodată înviat?

Sute de rabe. Tone, mii de tone de cărbune. Un drum viu, dinamic, inima economică a industriei termo din Vâlcea. O circulaţie de zi şi de noapte pe un drum veşnic luminat.

Un drum care a pulsat un deceniu şi care a legat direct platforma chimică Râureni cu bazinul carbonifer Berbeşti, scurtând cu o treime ruta prin Horezu.

Drumul Oaselor. Aşa se numeşte un drum judeţean oarecare, anonim, plin de lăstari, arbuşti de măceş şi alun, frasini şi paltini, pe care nu circulă nimeni, decât o căruţă ici-colo sau vreun sătean cu o desagă în spinare. O maşină foarte rar, pentru că este o provocare. Să evişi gropile, buştenii căzuţi.

Este un drum care trece prin trei păduri, printr-una dintre cele mai frumoase părţi de Vâlcea, şi care leagă sau scurtează drumul de la Râmnicu Vâlcea la Berbeşti cu nu mai puţin de 30 de km. Drum care leagă direct tot ce înseamnă zona de mijloc, Râmnicu Vâlcea şi platforma chimică cu vestul judeţului.

Un drum pitoresc care trece prin Popeşti, Cernişoara, Copăceni, un drum prin care primăverile, toamnele, iernile Vâlcii trăiesc laolaltă într-o linişte de mormânt. Sunt doar pupeze, fazani, vulpi şi mistreţi. Un drum înmormântat, uitat, abandonat, părăsit, umilit…, un cavou al drumurilor judeţene.

Un cavou care aminteşte de industria anilor 80…

Dar cum era acest drum? Păi, până în 1989, acest drum avea o dinamică economică de invidiat, aşa cum am spus,  cu sute de camioane pe zi, rabe încărcate cu cărbune, maşini, utilaje, era o efervescenţă cum numai pe drumurile naţionale o găsim. Zeci de autobuze care făceau naveta cărând muncitori, mineri, un drum cu carciumi, cu o viaţă, cu tranzit de mărfuri, un drum comercial şi industrial. Miezul Vâlcii.

Acest drum a avut doar 10 ani de glorie. 10 ani în care Drumul Oaselor era cel mai circulat drum judeţean din Vâlcea…

Povestea:

În anii ’70, concomioase1tent cu industrializarea galopantă a României, se dezvoltă bazinul carbonifer Berbeşti – Alunu. Odată cu apariţia CET Govora, zona minieră de vest a Vâlcii are o pondere crescândă, apar mine noi la Oteşani, la Cernişoara, Copăceni,  Mateeşti, pe lângă deja cunoscutele cariere Berbeşti şi Alunu.

Partidul se uită pe hartă şi vede scurtătura care era, în vremea aceea, doar un drum de care, un drum forestier Popeşti – Cernişoara – Copăceni – Berbeşti (23 de km), la care se adaugă cei 27 de km până la CET Govora. Deci, aproximativ 50 de km în total –  drumul cărbunelui. Faţă de 80 km pe ruta Horezu.

oase 1Bun, decizia este luată. Trebuie construit cât mai rapid acest drum tehnologic. Cu cine? Cum cu cine? Cu soldaţi în termen, cu tineri UTC-şti şi cu deţinuţi de drept comun. Cu utilaje primitive, dar cu muncă de 10 – 12 ore pe zi. Cu raportări zilnice. Ţara avea nevoie de cărbune cât mai rapid.

Şi rezultatul? Se moare.

Drumul numără, până la finalizarea sa în 3 ani, 150 de morţi (oficial), zeci de mutilaţi, este o tragedie care se bagă sub preş. În ultimul an se lucra şi noaptea la acest drum. Evident, apar legende despre oameni care mor în beznă, cad în gropi, se scurtcircuitează, îi zdrobesc buldozerele. Dar se iau decizii sinistre. Se toarnă peste ei asfalt, beton, terasamentul drumului. Şi aşa apare denumirea de Drumul Oaselor. Alunecările de teren sunt stabilizate cu mii de metri cubi de beton. Dealurile sunt ancorate. O muncă uriaşă cu multe sacrificii.

oase2Drumul este finalizat la sfârşitul anilor ’70 şi este dat în folosinţă. Începe drumul cărbunelui, camioane, zi şi noapte, cară cărbune pentru Govora. Dar drumul  alunecă, se surpă, camioanele se mai răstoarnă, avem morţi în accidente, raportările sunt sumbre…

Cu toate acestea lumea era fericită. Se creează mii de locuri de muncă, se dă Ziua Minerului, bâlci,  multe chefuri, se construiesc blocuri, vin aici, de-a valma, ardeleni, moldoveni, comunele vechi, de tradiţie, îşi schimbă sensul…

Apoi vine revoluţia.  Vine declinul mineritului, se închid, rând pe rând, exploatările din Cernişoara, din Copăceni, din Oteşani…

Drumul Oaselor se strică din ce în ce mai mult. Apăruse, între timp, calea ferată.

În urma zecilor de accidente se ia decizia ca traficul auto să fie restricţionat. Apoi, efectiv drumul se prăbuşeşte în gol, pe porţiuni întregi spre Berbeşti. Cratere întinse, de zeci de metri.

Azi au început să crească, realmente, copaci pe acest drum, drumul oaselor…Un drum fosilizat.

oaseBlestemele celor care au murit fără cruce şi zac sub bitum, în beton… Spiritele lor bântuie această şosea.

Oare va mai fi vreodată ce a fost? Poate.

Acest drum poate primi o destinaţie turistică, poate fi refolosit ca o scurtătură pentru localităţile din vestul judeţului de pe Valea Olteţului. Odată cu economia judeţului, acest drum poate va reînvia…

Liviu POPESCU

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *