„Drumul Cernei” care leagă 6 comune, o mănăstire, un centru spa, o zonă industrială, 2 drumuri naţionale, a intrat în execuţie

Vorbim de unul dintre cele mai lungi drumuri judeţene din Vâlcea, drum care porneşte de sub culmea Cotoşmanului, preia râul Cerna pe dreapta şi uneşte Vâlcea de Mijloc cu Vâlcea de sud, acesta este DJ 643B.

Drumul traversează una din cele mai frumoase lunci din zona subcarpatică. Punctul lui de plecare este monumentul celor 20 de tineri care au murit la Oarba de Mureş în 1944, se duce spre cea mai nouă mănăstire din Vâlcea, taie zona de exploatare gaze a Stăneştiului, trece apoi prin zona culelor de la Măciuca lui Drăghicescu. Tot aici avem şi unul dintre cele mai moderne centre spa din judeşţ.

Drumul intră în comuna unde Duiliu Zamfirescu a scris Viaţa la Ţară, taie satul Colelia, al dezrdăcinaţilor din Dobrogea pentru a se termina în localitatea Diculeşti. Aşadar pleacă din Naţionalul Craiovei, taie Drumul Sudului (DN 67B) şi se termină în judeţeanul Balşului, viitor drum de legătură cu Autostrada Craiova – Piteşti.

Acesta este drumul pentru care preşedintele CJ Vâlcea a semnat contractul de proiectare şi execuţie.

Luni, 12 noiembrie a.c., Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, însoţit de specialişti din cadrul instituţiei, s-a deplasat în comuna Roeşti, pentru a semna, alături de reprezentanţii proiectantului şi ai constructorului, contractul de achiziţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 643 B – DJ 643 – Băbeni Olteţu – Colelia – Pietroasa – Valea Mare – Drăganu – Ciocănari – Zăvoieni – Vârleni – Stăneşti – Măciuca – Cermegeşti – Chirigeşti – Bărbărigeni – Roeşti (DN 65C)”.
Drumul Judeţean 643 B, în lungime totală de 35,873 km, porneşte din DJ 643 şi asigură legătura cu Drumul Naţional 65C Limita jud. Dolj – Bălceşti – Dăeşti – Horezu (DN 67), traversând şase dintre comunele situate pe malul stâng al pârâului Cerna, respectiv, Diculeşti, Valea Mare, Măciuca, Stăneşti, Lădeşti şi Roeşti.
Contractul de lucrări (proiectare şi execuţie) are o valoare totală de 53.044.642,57 lei, inclusiv TVA, din care: 521.312,82 lei (inclusiv TVA) pentru proiectare şi asistenţă tehnică şi 52.523.329,75 lei (inclusiv TVA) pentru execuţie.
Capacităţile fizice care urmează a fi realizate în cadrul contractului de lucrări constau în: refacerea sistemului rutier pe o lungime de 6 km; reabilitarea sistemului rutier pe o distanţă de 29,873 km; construirea de şanţuri, rigole; amenajarea de podeţe, podeţe tubulare şi de acces la proprietăţi; apărări de maluri cu gabioane; consolidarea a 8 poduri; construirea de ziduri de sprijin etc.
Durata totală a contractului este de 32 de luni, din care 2 luni sunt alocate lucrărilor de proiectare.

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice.
Râmnicu Vâlcea

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *