Drăgoești, comuna celor mai multe ferme zootehnice a rezolvat mai mult de jumătate din cadastru

Cu peste 1.800 de locuitori, localitatea legată de numele lui Mihai Viteazu, reușește să colecteze venituri de aproximativ 1,29 milioane lei, în creștere față de anul trecut, semn că vorbim de o comună aflată în curs de dezvoltare, care intenționează să atingă în viitor și să depățească pragul de 2 milioane lei.

Administrația Boncan, intenționeaz să să aibă o abordare care se traduce în ecologie, curățenie, simț civic și implementarea infrastructurii de utilități.

”Este soluția noastră pentru a atrage investiții. De a folosi resursele pe care le avem. Nu avem un buget mare, e drept dar în fiecare an ne propunem să îl creștem, și oferim suport pentru toți cei care doresc să pornească aici afaceri. Ne interesează să valorificăm faptul că suntem în lunca Oltului și un segment important economic nu prea este de interes în Vâlcea. Ne referim la piscicultură, la turismul piscicol, la orice activitate care are legătură cu acest domeniu”, spune Boncan.

 

Acesta dorește să creeze un parteneriat între ferme, școli, instituții publice, agenți economici pentru a dezvolta parteneriate solide reciproc avantajoase.

”Comuna noastră vrem să fie un magnet pentru investiții și pentru asta ne străduim să creăm o carte de vizită. Eu sunt un om care ține la o anumită conduită, la o decență și la o curățenie exemplară. Ne place să credem că locuitorii consideră că localitatea trebuie să arate, precum propria curte”, susține primarul Gheorghe Boncan.

Comuna Drăgoești a devenit în ultimii 5 ani foarte atractivă pentru noi rezidenți, numărul de case noi construite a fost 40 iar numărul de vânzări de proprietăți de peste 50, așadar 100 de noi familii au ales comuna.

Printre proiectele de viitor, se numără extinderea rețelei de canalizare, investiții în iluminatul public și continuare până la finalizare a cadastrului sistematic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *