Discurs excepțional anti AUR al primarului Râmnicului și o prezentare în limba engleză a județului, făcută de Președintele CJ Vâlcea

Azi dimineață, după multă vreme, ceva ani, mi-am propus să merg la festivitățile organizate de autorități, cu ocazia Zilei Imnului Național. Un imn despre care istoricii au căzut de acord, că a fost intonat pentru prima dată, în 1848, la Râmnicu Vâlcea, într-un cadru festiv, pe 29 iulie 1848. Acesta ar mai fi fost intonat, dar la o școală din Scheii Brașovului cu câteva luni înainte.

Nu mă dau în vânt după festivisme, mi se par de cele mai multe ori goale de substanță, false, cu oamenii aduși cu arcanu, prilej de poze între politicieni.

Numai că azi am avut parte de două surprize plăcute. Primarul Mircia Gutău a avut un discurs impecabil, în care a condamnat falsul patriotism, isteriile AUR-ului, a candidaților acestui partid, blocarea șoselelor de către falși patrioți. Un admirabil discurs al edilului acestei urbe care dă o direcție de dezvoltare socială pentru Râmnic.

”de prea multe ori în ultima perioadă simbolurile naționale au fost folosite ca arme în confruntări politice, în atacuri grosolane sau în campanii mizerabile. Pentru că nu este normal să fluturi drapelul tricolor cățărat pe mașina cu care tocmai ai blocat sute de mașini pe autostradă și ai dat peste cap planurile a mii de oameni. Nu este în regulă să intonezi cu mâna la piept Imnul Național, iar apoi să îndemni la revoltă, la atacuri fizice și la răsturnarea ordinii sociale. Și nu este deloc firesc să-ți pui ca poză de profil pe contul de rețele sociale harta României, iar de pe același cont să lansezi, cu o gramatică cel puțin precară, înjurături incalificabile la adresa instituțiilor statului” (Mircia Gutău)

Nici președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, nu s-a lăsat mai prejos, discursul său a fost în prima parte în limba enegleză, oferind detalii invitațiilor din Grecia, Cehia, Serbia, despre județul nostru.

Totodată, Rădulescu a menționat că după revoluția de emancipare de la 1848, principatele române au început lungul drum al modernizării. ”Iar azi, la 177 de ani distanță, se lucrează în premieră la toate cele 3 loturi care traversează zona subalpină și alpină a Autostrăzii Sibiu – Pitești, autostrada care va uni Muntenia, Oltenia și Ardealul”. Iar misiunea autorităților locale, a mai menționat Rădulescu, este aceea de a realiza două legături rutiere ale Râmnicului cu Autostrada (Drumul expres Tigveni – Râmnicu Vâlcea și modernizare DN 73C, Tigveni – Blidari) plus două noi noduri, la Câineni și Perișani.

Acestea au fost două discursuri care merită punctate, în peisajul acestei zile de 29 iulie. În rest, festivism, preoțism, pozism, scenism, fanafarism, teatrism etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *