Dincolo de păduri, în satele ascunse ale Stoileştiului, Balomireasa şi Izvoru Rece e sărbătoare după Sfântu Ilie

Vâlcea este unică, este o poveste a naşterii româneşti, a devenirii noastre, a supravieţuirii de limbă, de spirit, de frumos… Pentru că doar prin inima noastră pulsând între ape şi păduri, într-o Românie a portativului istoriei, un cântec al satului de vis, colţ de Eden, am reuşit să existăm aici mai mult de 2.000 de ani.

În Vâlcea noastră, moştenită de la ăi bătrâni, care, la rândul lor, au primit-o în dar de la ăi bătrâni ai lor şi tot aşa, sunt locuri unde parcă doar sfinţii scriu poezii, desenează primăveri, sunt picături de pământ neştiute de om, dar uriaşe ca trăire, unde nopţile aruncă aurul stelelor în poieni. Un astfel de loc am cunoscut azi…

Satele caselor cu poteci, din inima pădurilor Stoileştiului. Izvoru Rece şi Balomireasa

Legământ sacru al boierilor valahi, loc unde fiecare pârâu descrie un sat, unde parcă ne confruntăm cu un portativ, fiecare gamă ajunge să ne propună mereu fie o pădure, fie o biserică de lemn, fie altceva… De la Obogeni şi până departe, spre Bulagei, Urşi sau Stoileşti, toată comuna este un frumos continuu de geografie, de timp, de universalitate.

Judeţul Vâlcea are o comoară. Are, de fapt, un ţinut nebănuit, nevăzut, ştiut doar de iniţiaţi. Este undeva deasupra Oltului, a acestui râu rege care udă, precum un mic Nil, cel mai frumos judeţ al României.

Stoileştii sunt, de fapt, un peisaj unde primăvara, minunile de flori dansează cu albinele într-un tango din zori şi până spre seară, unde vara cântă toate vietăţile aerului, toamna se îmbracă mai frumos decât pe Champs-Élysées, iar iarna, puful alb al norilor doarme liniştit de la margini până departe, spre inima comunei de poveste.

Nu păşeşti în Stoileşti precum ai venit, trebuie să fii inţiat, dacă nu cunoşti freamătul frunzelor de măr, nu recunoşti roşul cireşelor de vară şi nu ai pe buze licoarea perelor pădureţe, nu ai nicio şansă să intri în rezonanţă cu cea mai întinsă comună de dealuri a Vâlcii.

Drumurile urcă prin  pădure şi nu ţi-ai imagina că, pe 15 kilometri, de-o parte şi de alta, sunt case. Dar case fugite în pădure, case la care se ajunge pe poteci. Case ascunse de salcâm, de mojdrean, case cuminţi crescute de istorie.

Sunt peste 150 de case aici, la Izvorul rece şi Balomireasa, una sus, pe o coamă, alta în zăvoi, altele sunt sub fruntea pădurii, altele dincolo, în miez de pădure.

Sate care vor să reziste vremurilor. Ascunse de pădure. Acestea sate îşi serbează zilele după Sfântu Ilie. Aşa au vrut sătenii din Balomireasa şi Izvoru Rece. Acolo izolaţi în liniştea dealurilor şi codrului să aibă sărbătoarea lor. Cu tradiţiilor lor păstrate de sute de ani…

Liviu POPESCU

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *