Destinul tragic al celei mai frumoase gări de pe Valea Oltului, Gara din Călimăneşti

Povestea din această seară de vară este una extrem de tristă. Este o poveste care se întinde pe un interval de 150 de ani şi care va avea într-un final poate cel mai dramatic deznodământ.

Se făcea, astfel, că pe la finele veacului al XIX-lea se contruia în România, poate una din cele mai frumoase căi ferate: Podul Olt – Piatra Olt, adică, Valea Oltlui, pe porţiunea ei cea mai spectaculoasă, însemnând atât intrarea dinspre Sibiu, cât şi Depresiunea Loviştei, dar cel mai pitoresc rămânea Defileul Oltului.

O pleiadă de ingineri, conduși de Mihail Râmniceanu, au lucrat la acest proiect care unea Imperiul Austro-Ungar de România, proiectanţi, companii din ţară, din Germania, Austria, Franţa. Atunci s-a construit primul pod în arc din România, cel de la Proieni. A apărut şi calea ferată de la Lotru prin Brezoi spre Valea Lotrului.

Dar regina, gara gărilor, un palat efectiv, a apărut la Călimăneşti. Folosind cărămida roşie aparentă, de tip victorian, s-a construit o gară cum nu mai era atunci în România. O gară de staţiune, imensă, combindând atât stilul românesc, cu cel clasic şi cel victorian. Un eclectism care avea să confere coroana staţiunii de început de secol XX. După inaugurarea acestei epopei, a început şi dezvoltarea staţiunii. Pensiuni cu turn, case cu foişor, hotelurile Jantea, pavilionul…

11703083_822791871168988_2318735582918058409_nO serie de turişti din Europa de Apus venea la Călimăneşti, singura localitate care avea o insulă locuită pe un râu din interiorul ţării, insula Ostrov. Călimăneştiul avea cazinou, avea parcuri generoase, avea o promenadă. Toată protipendada venea aici cu acele frumoase trenuri regale dinspre Imperiu sau de jos. Părea că va fi învinsă Sinaia la un moment dat.

Gara creştea ca importanţă şi chiar dacă a apărut automobilul, tot trenul era ales, pentru că străbătea acea minunată zonă a României – Valea Oltului.

După Al Doilea Război, Călimăneştiul a devenit staţiunea oamenilor muncii şi de aici o decădere în rang, naţionalizări, lipsă de respect pentru patrimoniu.

Magistrala CFR rămâne una secundară, trenurile scad în ceea ce priveşte numărul lor, palatul gării devine inutil şi costisitor pentru renovare. Se dă câte un smac, acolo de avarie. Pe peroanele unde pe vremuri aşteptau domniţe şi domni, conţi şi oameni de afaceri ai apusului vine proletariatul din fabrici şi uzine, vin brigadierii fruntaşi pe ramură la CAP. Evident că, restaurantul gării devine birt, meniul se schimbă în mici şi tot aşa, până spre anii ’80, când, o veste nouă de infrastructură, pare să schimbe viitorul gării, unde mai opreau doar două accelerate şi în rest personale sau motoare.

11694002_822792061168969_7578034534148179145_nCalea ferată Vâlcea – Vâlcele, o scurtătură a Ardealului cu Bucureştiul, prin Curtea de Argeş, dă speranţă, parcă, acestui palat din Călimăneşti. Chiar dacă rămânea magistrală secundară, totuşi apărea o nouă rută de importanţă, peste Carpaţi. Începe lucrarea iar în 1989, vine revoluţia. În doar 10 de ani după 1989, se alege praful de proiect şi gara din Călimăneşti îşi începe destinul de ruină.

Azi priveliştea este grotescă, o gară dezumanizată, aflată în paragină, care nu mai interesează pe nimeni, pentru că, nimeni nu mai vine cu trenul în staţiune. Pe ruta clasică spre Bucureşti se fac între 5 şi 6 ore cu trenul, faţă de 3 cu maşina. La fel spre Sibiu. Gara din Călimăneşti, regina gărilor din Vâlcea, moare încet. Este undeva pe lista de priorităţi reluarea proiectului Vâlcea – Vâlcele, dar pe locul 17, adică spre anii 2030. Probabil că 11239687_822792004502308_6483523250486701762_natunci nu va mai exista nimic din palatul de cărămidă roşie, care se chinuie să rămână în picioare….

Mihai IONESCU

(Foto: Doru Olănescu, arhiva personală)

Loading...

3 comments

  • olanescu doru

    FARA COMENTARIU … CALEA FERATA DIN ROMANIA …SAU COPILA CEA SARACA A UNOR PARINTI INCONSTIENTI ….

  • Pestrea Robert

    Păcat de țara asta frumoasă jefuită de indivizi fără scrupule și adusă în sapă de lemn din motive clare antiromânești. Nu cred că ne vom mai trezi vreodată să vedem cum ne sapă și ne vând ieftin și cum nația română plânge de deznădejde. Nu sunt nici antisemit, nici antițigan, nici antimaghiar, nici antisovietic și nici șovin, sunt doar român și încă sunt mândru de asta. Vom sfârși probabil hăcuiți de evrei, țigani, unguri și ruși sub oblăduirea uniunii europene și cu acceptul și bucuria acesteia. Ne uităm istoria, o renegăm și o ștergem din cărți. Ne uităm cum patrimoniul nostru dispare ușor, ușor. Nu avem decât reacții vagi de necaz. Nu mai avem sângele înaintașilor noștri în vine? Se pare că nu! Deși din probe științifice de ADN rezultă că noi am fost dintotdeauna pe aceste meleaguri, noi alegem nepăsarea și deplângerea stării în care ne-au adus conducătorii noștrii neromâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *