Deputatul USR, Andrei Gheorghiu: După aproape 40 de ani, hidrocentralele de pe Olt mai fac un pas spre finalizare
Ministerul Mediului, Diana Buzoianu, a emis acordul de mediu pentru amenajarea hidroenergetică Cornetu–Avrig, proiect care include și hidrocentralele de la Câineni și Lotrioara.
Pentru Vâlcea, este o veste importantă. Vorbim despre un proiect început în 1989, rămas prea mult timp între șantiere abandonate, avize și promisiuni.
Odată finalizată, amenajarea ar putea produce aproximativ 156,8 GWh de energie pe an, echivalentul consumului a peste 52.000 de gospodării.
Acordul de mediu nu înseamnă că mâine pornesc turbinele. La Câineni lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 25%, iar la Lotrioara abia 1%. Estimările actuale vorbesc despre încă 6–7 ani până la finalizare, în cel mai bun caz.
Tocmai de aceea, pentru mine, important este ca după atâtea decenii proiectul să nu mai rămână blocat între hârtii și promisiuni.
Vâlcea are un rol important în producția de energie a României și cred că investițiile începute aici trebuie duse până la capăt.
Avem nevoie de mai multă energie produsă în România, de investiții care întăresc siguranța energetică și, în același timp, de lucrări făcute corect, cu protejarea mediului și a infrastructurii din Defileul Oltului.
Un pas important a fost făcut. Acum trebuie să urmeze și șantierele.
Deputat,
Andrei GHEORGHIU
