Demolări masive pe culoarul viitorului Bulevard care va lega Ostroveniul de Pasajul Tudor Vladimirescu

Deja se prefigurează cordiorul viitorului bulevard care va însemna prelungirea Tineretului spre Pasajul Tudor Vladimirescu, însemnând tronsonul I din acest ansamblu. Astfel fostul sediu al UNPR a fost deja demolat şi în prezent se demolează garajul Antares, urmând ca în preioada următoare să fie demolată zona comercială din amonte de sensul giratoriu de la Kaufland. Şi o locuinţă, unde proprietarul a cerut să fie păsuit până la 1 martie.

„În primăvară se va vedea tot culoarul tronsonului I din acest bulevard, de la Kaufland şi până la Pasajul Tudor Vladimirescu. Va fi un sens giratoriu imediat sub pasaj, astfel încât se va fluidiza traficul şi pentru cei care vor dori să vină din Libertăţii spre centru sau să iasă spre Goranu. Va fi scos la licitaţie şi dacă nu întâmpinăm alte probleme, cu siguranţă în toamnă se poate vorbi de finalizarea acestui tronson. Tronsonul II din bretele va demara anul viitor”, a declarat viceprimarul Eusebiu Veţeleanu.

roiectul prevede prelungirea Bulevardului Tineretului, de la sensul giratoriu Kaufland spre nord, cu patru benzi, care se vor divide la Pasajul Tudor Vladimirescu, astfel încât două să urce – una spre ieşire est, spre Goranu(Bucureşti), şi una spre vest centru, iarnod-rutier-pasaj2două benzi vor asigura descărcarea spre Ostroveni.

Cea de a doua bretea de circulaţie vine dinspre Nord, de la bariera Bulevardulului Nicolae Bălcescu, se va realiza o nouă stradă care va merge paralel cu calea ferată, pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Unitatea Militară, urmând, ca şi în cazul celei din sud, să asigure urcarea spre Goranu şi spre centru sau desacărarea celor de pe pod înspre nord.

Odată finalizate cele două bretele, se va asigura astfel o nouă arteră de legătură sud – nord, adică cei care vor veni dispre Budeşti şi vor trece barajul Râureni vor merge pe Bulevardul Dem Rădulescu, Bulevardul Tineretului, Prelungirea Tineretului, Pasaj Tudor Vladimirescu, Prelungirea Titulescu, Strada Titulescu, Strada Republicii, Calea lui Traian (sens giratoriu spital).

la capitolul demolări, primarul a menţionat că în primăvară va fi demolată şi ruina Donca Simo din centru oraşului ca şi clădirea de pe colţ, urmând ca strada care face legătură dintre Praporgescu şi Calea lui Traian să fie lărgită la 4 benzi.

 

3 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *