In condiții de deficit, decontarea enormă a navetei profesorilor poate crea dezechilibre financiare in bugetul unei primării, spune Narcis Iliescu, primarul din Racovița
În această perioadă statul se confruntă cu deficit bugetar și sunt impuse măsuri de reducere a cheltuielilor sau de restricționare a alocărilor bugetare. Într-un astfel de context, primăriile rurale sunt printre cele mai afectate, deoarece au resurse financiare limitate și depind în mare măsură de transferurile de la bugetul de stat.
Din discuțiile purtate cu diferiți primari, sumele alocate prin bugetul local pentru plata asistenților personali nu sunt acoperite integral, statul întârzie alocările, iar cu fiecare lună mai apar noi dosare care intră pe circuit.
Primarul Narcis Iliescu, din comuna Racovița, spune că, pe lângă aceste costuri, mai există și cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene sau guvernamentale și nu în ultimul rând decontarea navetei profesorilor, care s-a dublat fată de anul trecut.
”În condiții de deficit, multe primării nu reușesc să asigure partea lor de finanțare, riscând pierderea fondurilor nerambursabile, iar costurile cu întocmirea proiectelor, studii de fezabilitate, avize, etc, sunt bani pierduri. Ca să nu mai vorbesc că nu se mai realizează proiectul respectiv pentru comunitate. Noi, primarii, asta dorim pentru comunități : să asigurăm condiții decente de viață în comunele noastre. Dar, apar neprevăzute care dezechilibrează bugetul pe care l-am contruit la inceput de an. Respectiv, noi dosare de asistenți personali, decontarea navetei profesorilor care a crescut considerabil față de anul trecut. Sunt 4-5 profesori care fac naveta cu un singur autoturism, dar fiecare dintre ei își cere banii de navetă. S-a ajuns la o suma foarte mare, iar în condițiile actuale, de deficit, chiar nu se mai poate. Se poate ajunge la situația când trebuie să aleg intre decontarea deplasării profesorilor și implementarea unui proiect pentru comună. Avem un proiect cu fonduri europene, respectiv construcția unei grădinițe cu program prelungit. Este un proiect absolut necesar pentru tinerii părinți, deoarece beneficiile sunt uriașe. Programul prelungit e oferă copiilor posibilitatea de a explora și invăța multe lucruri creative și implicit tranziția către școală, iar părinții își pot vedea liniștiți de serviciu și nu ar mai fi stresați cu cine să își lase copiii. In concluzie, vreau să menționez că acestea sunt doar câteva exemple cu care se confruntă o primărie…”, a conchis primarul Narcis Iliescu.
