De Anul Nou, pensiunile din Costești au avut un grad mare de ocupare

De Anul Nou, pensiunile din Costești au fost ocupate, după cum susține primarul Vali Borăscu, comuna, cea mai nouă stațiune a Vâlcii intrând deja pe harta turismului românesc.

”Este o timidă consolidare a turismului în Costești, un număr crescut al turiștilor în acest ani, mai ales de Revelion. În timp, odată cu diversificarea și creșterea numărului structurilor de cazare, acest număr va crește. În 2026 avem în plan o reamenajare a centrului civic, o regândire a acestui ansamblu urban. Vom vedea și ce programe există pentru stațiuni”, spune primarul din Costești.

La finele anului 2025, Primăria Costești a semnat un proiect european, la ADR Oltenia, de reabilitare din punct de vedere al eficienței energetice a sălii de sport.

Tot cu fonduri europene, Primăria Costești urmează să achiziționeze un tractor cu toate dotările – sărăriță, tocător, plug. Și se așteaptă deschiderea de noi măsuri cu fonduri europene.

Cu peste 3000 de locuitori, comuna Costești se află în zona localităților dezvoltate din Vâlcea, cu venituri de aproximativ 10 milioane lei, pe primele 11 luni ale anului 2025.  O sumă considerabilă, care provine din zona industrială, turism, servicii, impozite.

Oferta turistică din Costești a crescut cu noi structuri de cazare, se vorbește despre noi cereri pentru pensiuni, altele sunt în lucru,. S-au implementat aici,  proiectele pe PNRR (mobilitate, TIC, digitalizare, reabilitare grădiniță), iluminatul public și cele de pe Anghel Saligny, anume, schimbarea rețelei de apă din Pietreni.

Doar în 2025, peste 4000 de turiști au fost oficial înregistrați în Costești. Aceste cifre ar urma să fie crescute în 2026.

Localitatea este una dintre cele trei comune turistice ale Vâlcii și printre cele mai frumoase zece comune din România, cu un uriaș patrimoniu. Are un potențial ridicat în acest sens și este un candidat clar pentru a deveni un punct important pe harta turistică a României.

Și nu în ultimul rând palierul rezidential este unul foarte crescut, se poate să fie comuna cu cei mai mulți craioveni mutați la munte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *