Daniela Oteşanu: Consider că 257 de parlamentari ai opoziţiei pot oricând asigura cvorumul învestirii guvernului

Deputatul social-democrat vâlcean, Daniela Oteşanu, aşteaptă responsabilizarea parlamentarilor opoziţiei în ceea ce priveşte învestirea guvernului şi spune ea, oricând cei 257 de parlamentari ai noii majorităţi parlamentare pot asigura un cvorum

„Am apreciat sincer mobilizarea parlamentarilor opoziţiei, veniţi din spitale, mulţi au renunţat la deplasări, a fost cu adevărat o mobilizare de forţe pentru a demite guvernul Dăncilă. Asta înseamnă responsabilitate. Mă aştept să manifeste aceeaşi responsabilitate şi la învestirea cabinetului. Ar fi deplasat să arunce vina tot pe noi, dacă nu există cvorumul de 233 de parlamentari. Sunt 257 de parlamentari ai opoziţiei, aşa că nu ar trebui să existe probleme. Mă gândesc că dacă s-au mobilizat pentru a demite un cabinet au deplină maturitate şi pentru a se responsabiliza în a asigura învestirea cabinetului Orban”, a precizat Daniela Oteşanu.

Declaraţia parlamentarului vâlcean vine în contextul în care mai multe voci au acuzat PSD pentru faptul că nu vor fi prezenţi în sală la momentul învestirii cabinetului Orban.

În urmă cu o săptămână, cabinetul Dăncilă a fost demis cu număr de 238 de parlamentari în urma unei coaliţii a PNL-USR-PMP-Pro România – ALDE – UDMR.

AP

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *