Dănicei, localitatea vânată de bucureşteni pentru case de vacanţă

Dăniceiul se transformă pe zi ce trece, în teritoriul ales de bucureşteni, de doljeni, pentru a fi o opţiune de relaxare. Au apărut pensiunile, casele de vacanţă, lumea vine la Dănicei şi se minunează că acest loc a rămas o insulă de frumos într-o lumea prea puţin ştiută.

Deja 15 noi proprietăţi au apărut în ultimii ani. Se cumpără case vechi, există o cerere pentru casele brâncoveneşti care ulterior sunt reabilitate. Curţile sunt reamenajate şi acest aspect nu poate să nu te bucure.

Este o localitate dinamică şi care are perspective prin prisma aerului ozonificat.  Există locuri de muncă, un investitor strategic în zonă, unul dintre cei mai mari transportatori din ţară, e vorba de Lazăr Company dar există şi alte mici investiţii care oferă locuri de muncă.

Este un arhipeleag românesc cuplat cu pădurile cerului pe dealurile Trepetencei, prins de la Cireşu până jos la Lăunele. Acesta este cel mai frumos continent rural al devenirii româneşti. Localitatea suprinsă de un fotograf străvechi valsând pe dealuri, aceasta este stema României străbune.

Vâlcea se transformă astfel pe zi ce trece într-un loc de destinaţie, arhipeleagul de dealuri, munţi şi păduri al acestui judeţ propune un paradis pe care cei care îl văd, îl asumă.

Primăria din Dănicei lucrează în prezent la extinderea infrastructurii stradale, la extinderea utilităţilor, la un plan urbanistic general, astfel încât Dăniceiul să ofere standarde de civilizaţie atât pentru localnici, cât şi pentru cei care vin.

Dealurile Dăniceiului sunt acum pline de pastel.

Cel dintâi pictor, Dumnezeu, alege acuarela şi desenează cărări de primăvară, mici ţări mai mici, unde frunzele fac florile fac coroane albe, salcâmii înnebunesc,  iar regii din poveşti ridică în liniştea nopţii de aprilie, castele.  Doar câinii mai latră în amurg, Miroase a liliac regal, aici la Dănicei.

Liviu POPESCU

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *