Dacă Râmnicu devine capitală a tinerilor, și Helsinki devine oraș tropical
Sună foarte bine și incitant această idee. Ca Râmnicul să devină capitală a tinerilor.
Nu, nu vreau să stric entuziasmul celor care au pornit aceste demersuri, dar vreau să fac un apel la realism.
Potrivit celor mai recente studii, din absolvenții de liceu din orașul nostru, un procent de 60% pleacă la studii în afara Râmnicului, iar 5% se gândesc să revină la finalizarea lor. Deci, din start, avem un minus de 55 procente de tineri de 18 ani.
Din restul de 40%, 25 de procente declară că îşi caută de muncă în străinătate, iar alte 7-8 procente vor să caute un rost/job în Sibiu, Cluj, București.
Pe loc rămâne un procent de sub 10 la sută, care optează pentru jandarmi, poliţie sau se orientează pentru o privată locală.
Altfel spus, din totalul de absolvenți de 18 ani, în Râmnicu Vâlcea rămânem cu o cantitate infimă, ceea ce pune sub semnul scepticismului ideea de capitală a tineretului. Sau poate inițiatorii au vrut să spună capitală a adolescenţilor. Care sună mai realist.
Pentru că Râmnicu Vâlcea pierde constant segmentul motrice al societăţii juvenile. Intelighenția de 18 – 25 de ani. Și cum am spus, foarte putini revin după studii în Vâlcea, pentru că targetul lor, la vârsta intrării în pâine, înseamnă din start un job de 1000 euro salariu.
Mulţi au luat în derâdere această ţintă, dar ea devine din ce în ce mai necesară, în condițiile în care un tânăr student la o facultate de stat, fără taxă, consumă, în medie, 800 de euro pe lună.
Proiectul învățământului universitar la Râmnic. Este clar că elevii de 10 vor pleca la studii în București sau Cluj, dar elevii de opt sau cei cu părinți cu venituri modeste au o șansă de a-şi completa studiile postliceale.
Cu asta trebuie început. Cu o universitate restrânsă de stat la Râmnic, care, în timp, va atrage și firme străine pe piață. Care pot oferi salarii de bun-simţ. Un tânăr care are rezultate bunicele la liceu poate urma cursuri universitare aici, la Vâlcea. Degrevând părinții de cheltuielile cu cazarea sau masa în alte orașe mari.
Să vorbim deschis, Universitatea Blaga din Sibiu nu este una de top, chiar dacă este de stat, dar reușește să strângă studenţime. Și acolo unde avem studenţime, apar clustere, germeni de inovație și crește şi calitatea societății respective.
O universitate de stat, infrastructură mare și un învăţământ profesional bun sunt criteriile de dezvoltare și de cristalizare a unei pături de tineri în acest oraș.
De aceea, revenind la ideea din titlu, ea sună admirabil, dar nu are conținut. Bun, înțeleg că ne batem cu Vasluiul pentru acest titlu, așa că poate avem șanse. Dar ne facem de băcănie, pentru că, până una, alta, Râmnicul este orașul pensionarilor, și nicidecum al tinerilor.
