Daca PNL Râmnicu Vâlcea nu ar fi votat împotrivă, azi, Politehnica București avea spatii in municipiu
Populismul și negreala acestor consilieri liberali care compun Consulul Local Râmnicu Vâlcea au blocat accesul Râmnicului la a fi o subsidiara a Universității Politehnica București.
Pe de o parte ii înțeleg, majoritatea dintre ei nu au studii superioare la universități de stat, in frunte cu liderul lor și frustrarea, complexul in fata unei universități de stat sunt destul de puternice.
In schimb pe mine, personal, ca absolvent al acestei prestigioase universități tehnice din Romania, nu are cum sa nu mă doară că Râmnicul a ratat aceasta șansă.
„Face Gutau blocuri la Vlădești!” Asta a fost tot timpul replica liberalilor susținută chiar și de președintele lor pe judet. Sincer? Putea să facă și mama lui Gutau blocuri și tot neamul, daca în urma acestui transfer, Râmnicu Vâlcea beneficia de prezenta unei astfel de universități de prestigiu. Niciun cost nu era cuantificabil având în vedere că în Râmnicu Vâlcea apărea chiar aproape de centru sigla Politehnicii București.
Din păcate votul consilierilor PNL sprijinit din păcate și de Inspectoratul Școlar a văduvit Râmnicu Vâlcea de a intra in zona învățământului tehnic superior.
Simplu. Luna trecuta, Universitatea din Pitești a fuzionat cu Universitatea Politehnica Bucuresti. Credeți că Politehnica București ar fi refuzat baza materiala de la fostul liceu Oltchim? Exclus. A pune mâna pe UPB la București este precum a-i pune mana pe o corporatie. Vorbim de cea mai mare fabrica de ingineri din Romania.
Ar fi stricat Râmnicului sa ai acum o facultate de chimie industriala? O facultate de energetica? O facultate de mecanica? O facultate de automatica si calculatoare? Probabil că pentru absolvenții de private de la PNL Râmnicu Vâlcea astea sunt science fiction.
In loc ca întreaga clasă politică din Râmnic sa se lupte pentru acest deziderat, noi o ardem in populisme.
Stimați PNL-isti, avem o șansă istorică, daca o ratăm, va vor judeca nu alegătorii ci copiii lor. Că la un moment dat Universitatea Politehnica București putea sa vina la Râmnicu Vâlcea. O șansă de a moderniza, civiliza și face un upgrade acestui oraș.
Rapid as pune pe ordinea de zi a ședinței transferul de terenuri de la Vladesti. Și aș merge în întâmpinarea Politehnicii București cu aceasta ofertă.
Dar oare sunt capabili aceste specii care compun consiliul local să facă acest pas?
Altfel, ca absolvent al Universității Politehnica București voi face o campanie din om în om că PNL Râmnicu Vâlcea sa nu ia nici 5% in acest oraș căruia i-a refuzat o șansă care se întâmplă o data la 1000 de ani. Șansa de a deveni centru universitar tehnic.

Din păcate aceste specimene trebuie sa le mai suportăm o perioada. PNL într-un întreg oraș a găsit sa ne propună așa exemplare. O rușine.
Am urmărit cu mare interes acest subiect de când am aflat ca ar exista posibilitatea de a ne trimite copii la o facultate de prestigiu și fără prea mari cheltuieli.
Dezamăgirea este profunda!
Dacă așa sprijină ei viitoarea generație …
Initiati petiții iar noi, parintii, va vom susține!