Dacă acum 5 ani, în Sălătrucel era o singură pensiune, azi vorbim de 7 structuri de cazare turistică
O nouă structură de cazare se construiește în Sălătrucel, fiind vorba de 6-7 structuri de cazare ridicate în ultimii 4 ani, comuna pornind serios pe calea dezvoltării turistice.
”Vorbim de un complex turistic mare, cu multe structuri de cazare, piscine, parc și alte oferte de entertaiment. Da, așa este, aceasta ar fi a 7 structură turistică din comuna Sălătrucel, incluzând și cea de pe Cozia. Da, așa e, acum 5 ani Sălătrucelul era doar o comună cu potenția turistic, iată că acum acest potențial este dezvoltat. Și nu ne oprim aici, încă trei pensiuni sunt în stadiul de proiect și asta pentru că deja turismul la Sălătrucel este o componentă de bază a economiei locale”, susține primarul Dorel Ancuța.
De altfel, toate structurile de cazare au fost pline în această perioadă, turiștii cazați aici au ales ca în timpul zile să viziteze Călimăneștiul, mănăstirile vâlcene sau Masivul Cozia.
Drumul de sub Munte este o nouă zonă, pe care primăria o propune dezvoltatorilor de cabane turistice, de case de vacanță, fiind vorba de o frumoasă arteră care leagă superba vale a Păteștiului de Călimănești.
Edilul mai adaugă și faptul că lucrează la proiecte care vizează extinderea utilităților (canalizare 4,3km, apă 6 km) în Șerbănești. Rețele care ajută noi investiții, noi rezidenți în comună.
În dreapta Călimăneștiului, pe vechiul drum al Argeșului, se află o comună cu un puternic germene turistic, aici, doar în trei ani, numărul structurile de cazare se apropie de 6 atât inaugurate cât și în faze avansate de execuție, comuna beneficiind de o dispunere geografică de invidiat, în trepte pe crestele inferioare ale masivului Cozia. Anul 2024 poate fi definit un an cert al consolidării turistice în comuna Sălătrucel, localitatea apărând pe harta Ministerului Turismului.
Veniturile proprii, deși în creștere, nu sunt la nivelul dorit de primarul Dorel A
