Da, aşa e, sunt un extremist de centru!

Au fost vreo 3 zile de festival de alt gen la Brezoi. De altceva din Vâlcea. Într-o sarabandă a serbărilor câmpeneşti, unde politicul ocupă scenele satelor din judeţ, în Munţii Lotrului s-a produs ceva de calitate care, sper foarte mult, să se repete an de an, cu şi mai mult public şi mai variat, mergând spre latura jazz dar şi a rock-ului. În fine, asta depinde de organizatori şi de altruismul sponsorilor.

Brezoiul poate fi un generator de Kultură Urbană şi poate aşeza Vâlcea alături de alte vreo 10 judeţe din România (9 din Transilvania plus Constanţa) într-o hartă a calităţii, a bunului gust şi a bunului simţ artistic.

Dar nu despre asta e vorba în rândurile ce urmează. Voi folosi asta pentru a face o analiză politică a congruenţei sau diferenţierii dintre electorat şi clasa politică.

Cu precădere electoratul care a fost la Brezoi, la festival, este unul exigent, pretenţios, citit şi care  la prima vedere ar părea adept al dreptei. Dar care dreaptă? Dreapta liberalilor?

Păi, hai să ne uităm un pic la PNL Vâlcea şi să încercăm să ne imaginăm dacă era vreunul din oamenii de primă mână al acestui partid, potenţial băutor de bere, cu tricou Kiss, Dire Straits sau Purple? Nici Buican şi nici locotenenţa lui nu se suprapun peste Brezoi! Categoric!

Cum de altfel nu am văzut pe nici unul dintre ei, plimbător de bere, stând pe Europaleţi, la Nightlosers şi arătând a dilemist. Şi atunci ce vorbim? Liberalii de Vâlcea, după experimentul Bujoreni, nu au înţeles nimic. Nu au înţeles că „peremismul” din  retorică dăunează grav oricărei traiectorii ulterioare a partidului. Că nu au mesaj, că nu au electorat, că nu mai au public…pentru că nu iubesc rockul. Hm, exagerez, dar e o metaforă doar. Însă nuanţa ei e alta. PNL nu mai e o stare de spirit, ci doar o stare de inerţie.

Acum vreo săptămână, un fruntaş liberal s-a oţărât la mine, că de ce îl laud eu pe Neaţă, obidă şi furie cum am văzut-o şi auzit-o la mulţi. De parcă în România de azi nu am voie să îmi apreciez prietenul, fostul poliţist de la mine de la Popeşti, de acum 25 de ani, poreclit Corado, care m-a scos din ghearele unor romi, la o discotecă, unde adolescentul de mine îşi permisese să flirteze cu frumoasa satului. Asta după ce a căsăpit la ei, de au fost adunaţi cu ambulanţa. Prieteniile vechi sunt ca vinul vechi, sau precum „Munţii”, cum le place unora să vocifereze.

Un alt fruntaş liberal, comentator de facebook, stă şi urlă, se agită pe Facebook, de parcă e un act de lessmajestate să ai prieten pe Costi Rădulescu (apropos e singurul cu care se poate discuta despre un Led Zeppelin, Pink Floyd sau Kusturica! A, vă suprinde? Acum vreo 25 de ani, Rădulescu realiza la Radio Vâlcea1 emisiunea de rock: Oldest but Goldest). Dacă ai prieten pe Costi sau pe Luci Răduescu eşti vândut probabil comuniştilor, eşti tapetat cu bani de sus până jos, sau eşti un penal! Cum penal eşti dacă ai tupeul să-l feliciţi pe Gutău pentru că aduce în proprietatea Consiliului Local Vâlcea, 24 de hectare de pământ.

USR-iştii din Vâlcea merg şi pe aceeaşi marotă. Gutău este un infractor iar PSD-ul nişte comunişti şi hoţi.

Bun, mulţumesc, alt mesaj avem?

Şi atunci cine Doamne iartă-mă, să vă susţină! Decât fanaticii de Facebook, ăia care stau acasă şi le miroase orice sau cei care au prins şi ei un culoar al „elitismului” şi dă bine la gagici să spui că eşti fan Pleşu şi Liiceanu şi te uiţi la Visconti.

Revenind, la Brezoi, e clar că nu mă aşteptam să-l văd pe Amza prin public, cu berea în mână(deşi, surprizele nu sunt excluse), dar nici mare parte din „societate civilă” de Râmnic nu am văzut-o! Aia cu ecuson de „‘ntelectuali” şi de bombe neuronale….

Concluzia nu e decât una simplă. În România, nu mai există doctrine, iar partidele le definesc oamenii. Cu cât oamenii sunt mai tonici, mai umani, mai domestici, cu atât partidele pe care le construiesc sau le consolidează, sunt votabile. Cu cât sunt mai rugoşi, mai încrâcenaţi, cu atât partidele lor se diluează.

Ştiţi cu cine am comentat seară de seară festivalul de blues de la Brezoi? Aşa e, aţi ghicit…

Liviu POPESCU