Cum ne pleacă Mari Actorii ai tinereţii în…cerurile calde

Am trăit cu „Declaraţia de Dragoste”, cu „Liceenii” şi cu „Extemporalul…”. Ne-am identificat în acea vreme profii noştri cu Isoscel şi cu Socrate. La mine era pe dos, profa mea de română (Dumnezeu s-o odihnească) era Isoscel iar cel de mate era Socrate.

Ne-a plăcut acel parfum de liceu, cu mici năzdrăvănii, cu iubiri neîmpărtăşite. Cu profi simpatici dar severi. Aşa am cunoscut-o pe Tamara. Ulterior, ajuns în Bucureşti am remarcat faptul că Tamara este un actor de teatru unic. O adevărată maestră.

Ironia sorţii m-a dus aproape un an în Liceul Poligrafic din Pajura. Şi am stat aproape un an chiar în camera în care au filmat Mihai şi Ionică. Am retrăit student fiind, pe urmele liceenilor. Acolo am atins evident şi eu, o poveste de iubire, cu parfumul şi dramele tinereţii.

Azi am aflat că Tamara a plecat şi ea. A plecat după actorii din BD şi după toată generaţia minunată care ne-a fost un decor frumos al anilor 70 – 80. Rămânem mai săraci, mai simpli, captivi ai unor stand-up-uri mărunte şi a unor filme prea negre pentru gustul meu.

Simt că mergem pe un drum haotic în cultură, fără profunzimi, fără definiţii. Mergem pe o impovizaţie, amestecăm un fel de non-artă cu pretenţii de stil.

Îmi pare rău pentru fiul meu că nu are această şansă de a se educa aşa cum am avut-o eu, într-o inocenţă şi o cuminţenie fascinantă a nebunilor ani 90.

Îmi pare rău că Tamara nu înseamnă pentru cei de acum decât un oarecare nume strecurat pe Facebook la necrolog. Cum nu mai însemană nimic Toma, Amza, Dem, Jean, Ploaie, Cotescu, Patrichi, Darie, Stela, Tastaman şi din păcate pot scrie rânduri rânduri până jos la marginea colii şi pe verso.

Of. Aş mai scrie mult dar tare mi-e teamă că nu ar ieşi cum aş simţi că vreau să o spun.

Liviu POPESCU

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *