Cum au devenit „ciumaţi” bolnavii de COVID în anul în care ne mor bunicii…

Cred că partidele naziste şi fantoma lui Hitler sunt în extaz total văzând fascismul de care dă dovadă acest virus, un viral care seceră fără milă bătrânii şi suferinzii planetei. Un virus care alungă de pe strrăzi generaţia senectuţii şi îi determină pe tineri să caute în istoricul medical dacă au cumva diabet sau alte afecţiuni „preferate” de acest Coronavirus.

„No country for old men” era un titlu de film care, azi, primeşte cel mai adevărat sens, planeta a intrat în zona Diavolului şi a început o căutare draconică a tuturor vârstnicilor din lume, trimiţând hoarde de bacili prin case, oraşe, unghere, luând cu nemiluită vieţi după vieţi.

Pe Terra nu mai este niciun loc sigur pentru bătrâni, oameni care au trecut prin viaţa asta, ridicând o societate modernă, construind familii, întemeind generaţiile noastre de azi. Bătrânii sunt căutaţi de forţele ascunse ale unui virus fascist, scoşi din parcuri, scoşi de pe prispe, scoşi din faţa ziarului, smulşi din braţele nepoţilor, trimişi cu un ventilator în gură, pe un pat de ATI, seceraţi peste noapte, fără acces la preot şi sigilaţi în morminte de-a valma, fără măcar să-şi ia rămas bun de la urmaşii în viaţă.

Asta se întâmplă în toată Europa de Vest, acum, dar prigoana începe treptat şi în Est, nemaiexistând niciun loc liniştit pentru generaţia care ne-a făcut să fim cei de azi.

Dar cea mai mare anomalie, acest virus o propagă în minţile noastre, un sentiment cinic de izbăvire, un fel de eliberare de angoase printr-o frază diabolică. „Lasă că noi nu păţim nimic. Virusul oomară doar bătrâni şi diabetici”. Este acceasi frază pe care o rostea naţiunea germană în anii 40, când naziştii ridicau evrei şi pe cei cu handicap. o frază de siguranţă, de protecţie în faţa prăpdăului. Dezvoltă în noi, o mutaţie, o malformaţie, un fel de manifest prin care ajungem noi, să oferim pe tavă ciumaţii doar ca noi să scăpăm cu viaţă.

Vom ajunge aşadar să îi identificăm noi pe ciumaţi şi să-i dăm pradă acestui virus. Lumea s-a schimbat, în doar o lună, arătând că de fapt toate teoriile politicii corecte, niciodată nu au fost aplicate în mod profund. Campionii acestei politici corecte, englezii, olandezii sau scandinavii au anulat-o primii, la începutul epidemiei, prin teoria „scapă cine poate, ne vom imuniza şi cine e bun trece, cine nu, subcombă”. O abandonare a neajutoraţilor în faţa acestui virus. „Sunt arian, sunt tânăr, nu mi-e frică”, a devenit motto-ul acestei pandemii. Vesticii prea milostivi, prea dăruiţi, prea caritabili şi susţinători morali într-o săptămână au intrat într-un fascism de catifea….

O schimbare radicală de paradigmă, o ură faţă de bătrâni, o ură uriaşă pentru aceşti „ciumaţi”, pentru diasporezi, pentru cei care aduc sau pot lua otrava care ne pune nouă în dificultate confortul. Nu mai suntem vecini, nu mai suntem oameni, „vecina de 70 de ani de la etajul 2, tanti Ana nu mai este o bunică simpatică, o posibilă bonă pentru copiii noştri, nu, ea a devenit o nenorocită care se plimbă aiurea pe străzi, căutând-o moartea pe acasă… şi oferind-o şi nouă”

Abundă televiziunile de reclame în care suntem invitaţi să ne gândim la restul, la cei de lângă noi dar, cu cât acestea îşi ridică volumul, cu atât devenim mai răi, mai egoişti, mai revoluţionari şi aruncâm cu clor pe asistentele de la „infecţioase” care ne aduc ciuma bubonică pe scară şi în magazine.

Am reintrat în anii 30, mai rămâne să marcăm cu zvastici spitalele sau centrele de carantină, să sudăm porţile bătrânilor, să luăm cu parul diasporenii Din păcate sau din fericire, după caz, ultimul lucru e mai greu, nu te poţi apropia de un om suspect de îmbolnăvire cu virus, altfel cine ştie ce linşaje am putea vedea pe străzi.

În Râmnicu Vâlcea, acum trei săptămâni găşti de derebedei veniseră cu parul la Liceul Chimic sau la Supca…ca să ce? Să-i extermine pe cei carantinaţi?

Lipsa de educaţie, fragilitatea socială, toate „emancipările societăţilor” sunt glazuri frumos colorate, puse pe o bestialitate de primat. În caz de criză, devenim din nou societatea care chiuia pe străzile Parisulul atunci când mai era ghilotinat unu’ sau când în oraşele din Vestul Sălbatic mulţimea „bună” se aduna să celebreze o nouă spânzuratoare.

Fac pariu că dacă „Virusul” ar vorbi şi ar negocia cu societatea un lucru „Adunaţi-mi bătrânii planetei la un loc în piaţa publică şi apoi vă las în pace”, am găsi o majoritate lejeră care ar purcede la această afacere.

Ni se spune, mereu că lumea se va schimba după această pandemie? Poate, dar nu ştiu care din cele două forţe sunt mai puternice, binele asigurat de voluntari, de miile de donaţii, de medicii care ies din gardă, după o săptămână de muncă olimpiană sau răul prezentat mai sus, de o societate rea, agresivă, egoistă, care şi-ar trimite părinţii la un abator viral, doar ca să-şi salveze confortul lui, de fiinţă primară, care bea, mânâncă, se împerechează, îşi face nevoile şi doarme…

Liviu POPESCU