Cu fonduri europene, Niță va asfalta toate drumurile din Valea Mare
Din programul de investiții, Anghel Saligny, mai sunt de asfaltat încă trei străzi, susține primarul Gabi Niță, urmează să intre în implementare programul cu fonduri europene, derulat prin AFIR.
”Vorbim de 5,6 km de noi drumuri în comuna Valea Mare, care se vor licita în perioada următoare. Cu acest proiect se poate spune că în cele din urmă drumurile din Valea Mare se vor moderniza complet. E un program cu fonduri europene cu care mergem pe aceeași strategie. Drumurile vor avea rigole, podețe, accese spre proprietăți. Cred că asta mi-am propus pentru început atunci când am preluat mandatul, să nu existe gospodărie care să nu aibă ieșire direct la asfalt”, menționează Niță.
Totodată Niță solicită Consiliului Județean să intervină asupra drumului de legătură cu Drumul Național, drum pe care edilul spune că are un statut incert fiind în acte un drum comunal, dar în realitate el este un drum de 1 km care leagă un drum județean de un drum național și care nu trece prin niciun sat.
Cu aproape 1,651 miliioane lei, triplu față de cei 500 mii în 2023, cu o populatie de aproximativ 3000 locuitori, comuna aflată pe cursul inferior al Cernei, de doi ani începe să construiască o strategie, sub administrația Niță. Tânărul primar știe că interconectarea localității cu zona limitrofă, identificarea oportunităților pentru afaceri și atragere de bani este singura soluție de scoate comuna din zona săracă a județului.
