CSM: Antena3 a promovat în spaţiul public afirmaţii care au dus atingere independenţei justiţiei

 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a apreciat, marţi, că unele declaraţii formulate în presă referitoare la activitatea DNA şi a procurorilor anticorupţie privind ancheta în cazul Sorin Alexandrescu au fost de natură să aducă atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii sistemului judiciar în ansamblul său.
Plenul CSM a analizat, în şedinţa de marţi, rezultatele verificărilor efectuate de către Inspecţia Judiciară privind cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar solicitată de Secţia pentru procurori privind afirmaţiile făcute prin intermediul postului de televiziune Antena 3, precum şi a unor publicaţii on-line „DC News” şi „lumeajustiţiei.ro”.
„Luând în considerare toate aceste aspecte, Plenul CSM a decis că cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar formulată de Secţia pentru procurori a Consiliului este întemeiată şi, în consecinţă, a procedat la admiterea acesteia”, se arată într-un comunicat al CSM transmis marţi AGERPRES.
Secţia a făcut această solicitare ca urmare a promovării în spaţiul public, începând cu 25 iulie, prin intermediul postului de televiziune Antena 3, precum şi a unor publicaţii on-line „DC News” şi „lumeajustiţiei.ro”, a unor afirmaţii de natură a aduce atingere independenţei justiţiei, fiind promovate unele mesaje cu caracter denigrator la adresa procurorilor anticorupţie, a instituţiei DNA şi a sistemului judiciar în ansamblu, în contextul instrumentării cauzei privind pe inculpatul Sorin Alexandrescu şi alţii, în sensul evident de a discredita profesional şi instituţional şi de a acredita ideea unei comenzi politice în legătură cu o anchetă penală aflată în derulare, în care instituţia Antena 3 are calitatea de inculpat şi de a submina atât prin limbaj, cât şi prin atitudine, autoritatea judecătorească ca putere a statului consacrată constituţional.
Verificările efectuate au stabilit că afirmaţiile formulate la adresa DNA sunt de natură a induce ideea unei implicări a politicului în justiţie şi să creeze suspiciuni în rândul opiniei publice cu privire la  independenţa şi imparţialitatea procurorilor.
„Prin astfel de afirmaţii, care reprezintă o deformare evidentă a realităţilor de fapt, s-a indus în mod indirect ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar, în sensul că procurorii ar fi instrumentat dosarul penal la solicitarea preşedintelui României, într-un alt cadru decât cel legal prevăzut de legislaţia penală. Or, acreditarea ideii că magistraţii nu respectată legea, fiind doar executanţii unor comenzi politice, nefiind independenţi, are drept consecinţă alterarea încrederii opiniei publice în competenţa, corectitudinea şi probitatea pe care în mod legitim orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale”, se arată în comunicat.
Potrivit verificărilor, jurnaliştii au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic şi ale libertăţii de exprimare, aşa cum sunt protejate de dispoziţiile articolului 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
„Dreptul la libertatea de exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri, în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cum ar fi autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”, mai spune sursa citată.
Secţia de procurori a dispus şi sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului cu privire la posibila încălcare de către postul de televiziune Antena 3 a mai multor prevederi din cuprinsul Codului de reglementare a audiovizualului.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în analiza aspectelor de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar, a constatat că, prin decizia din 10 septembrie a Consiliului Naţional al Audiovizualului, postul de televiziune Antena 3 a fost amendat cu 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor din Legea audiovizualului.
„În cuprinsul deciziei, se precizează că „(…) în perioada 17 iulie – 01 august 2013, postul de televiziune „Antena 3” a difuzat o serie de emisiuni informative şi de dezbateri ce au avut în prim-plan evenimentele judiciare referitoare la extinderea cercetărilor asupra persoanei juridice S.C. „Antena 3” S.A, pentru presupuse fapte de complicitate la infracţiunea de şantaj, pentru care este anchetat directorul S.C. „Antena Group” S.A., precum şi audierea, în calitate de martori, a unor persoane, în acest caz. În acest context, în cadrul acestor emisiuni au fost abordate subiecte referitoare la activitatea procurorilor DNA, a CSM, a preşedintelui Consiliului, precum şi a sistemului judiciar, în ansamblul său”, se mai arată în comunicat.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *