CPL – Povestea tristă a primului combinat vâlcean, ras de pe faţa pământului

Mulţi dintre locuitorii zonei de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea îşi amintesc cu nostalgie de sirena care îi trezea în fiecare dimineaţă la ora 7 şi care anunţa, de fapt, începutul schimbului la Combinatul de Prelucrarea Lemnului (CPL) din oraş.
Combinatul de Prelucrarea Lemnului a fost creat în 1948, în locul unei mici fabrici de mobilă, care a funcţionat până la naţionalizare. În acei ani, CPL se afla la marginea oraşului şi a fost de fapt prima fabrică de amploare din oraş, numărul angajaţilor crescând în timp şi depăşind în anii ’80 cifra de 1.000, care lucrau în câte două schimburi. De numele CPL se leagă de fapt primele blocuri din Râmnicu Vâlcea, nişte blocuri cochete cu un etaj, care, iniţial, fuseseră planificate pentru a fi cămine muncitoreşti, dar acestea, spre deosebire de cele construite în anii ’80, au păstrat o arhitectură elegantă şi erau destul de spaţioase.
CPL2Ideea înfiinţării acestui combinat industrial a avut la bază faptul că judeţul Vâlcea deţine unul din cele mai mari fonduri forestiere din ţară, erau deja cunoscute exploataţiile de material lemnos de pe Valea Lotrului, Valea Oltului, Valea Cheii sau Valea Olăneştiului. Încet, se pune astfel baza, la Râmnicu Vâlcea, unuia din cele mai importante centre de exploatare şi prelucrare a lemnului.
Combinatul se întindea pe o suprafaţă întinsă de câteva zeci de hectare pe malul drept al Oltului, însemnând laboratoare uzinale, fabrică de mobilă, ateliere de prelucrare, hale de depozitare, dar şi un turn de apă.
În anii ’70, oraşul s-a întins în jurul acestui combinat, apărând chiar un cartier care poartă numele CPL. Totodată, Ministerul Educaţiei decide şi înfiinţarea la Râmnicu Vâlcea a unui liceu cu specific forestier, în care sunt pregătiţi elevi pentru a lucra ulterior în această fabrică.
După 1980, CPL începe să producă cu precădere pentru export, dormitoarele şi livingurile care se fabrică la Râmnicu Vâlcea apar în zeci de reviste de profil. În anii ’80, milioane de români aveau în casă celebra bibliotecă pe tot peretele care se producea la Râmnicu Vâlcea sau dulapurile cu trei sau patru uşi. Se remarcă o serie de meşteritâmplari care creau aşa zise opere de artă în lemn. Ulterior, după 1990, aceştia au reuşit să-şi deschidă mici fabrici de mobilă de succes.
CPL 3 CPL Râmnicu Vâlcea era considerat întreprindere fanion a economiei socialiste, potrivit datelor din acea vreme, produsele de aici, care mergeau la export, contribuind la o parte din plata datoriei externe a României. După 1985, pentru a cumpăra un fotoliu de la CPL, era nevoie de relaţii sus-puse, iar preţul nu era deloc unul modest. Nu mai spunem de celebra sonerie de ora 7 care suna la CPL şi se auzea din orice punct al oraşului.

    În 1989, din păcate, muncitorii de la CPL Râmnicu Vâlcea primesc un renume nemeritat, care a rămas, însă, în istorie: „ciomăgarii de la Vâlcea”. Asta din cauza faptului că, pe 18-19 decembrie 1989, PCR dă ordin ca la Râmnicu Vâlcea să fie confecţionate bâte de lemn, iar mai multe garnituri de tren au fost încărcate cu angajaţi ai CPL, luaţi direct din schimb şi trimişi la Timişoara pentru a-i „ciomăgi pe huliganii şi maghiarii care vor să rupă Banatul din teritoriul românesc”.
Numai că muncitorii, informaţi de la Radio Europa Liberă despre adevărul evenimentelor de la Timişoara, când au ajuns în Banat, au pactizat cu revoluţionarii, iar restul garniturilor care încă nu ajunseseră au fost întoarse din drum.
După 1990, ca orice agent economic din România, CPL a traversat cu greu primii ani ai tranziţiei. O parte din active au fost cumpărate prin metoda MEBO de către salariaţi, dar apariţia micilor ateliere private de mobilă şi a mobilierului uşor a dus la declinul combinatului.
După anul 2000, omul de afaceri Viorel Cataramă a cumpărat activele CPL şi a încercat să resusciteze fabrica, restructurând ceea ce nu mai era rentabil. Angajaţii s-au redus la jumătate, iar după patru ani Cataramă a decis să vândă activele combinatului, inclusiv terenul, grupului belgian Belrom. Presa vremii a numit afacerea un autentic tun imobiliar. Sumele vehiculate pentru această tranzacţie s-ar fi ridicat la peste 20 de milioane de dolari, având în vedere că terenul se află acum aproape de centrul oraşului şi e dispus pe marginea Oltului. Puţinele secţii care mai funcţionau în cadrul CPL au fost mutate într-o comună la marginea municipiului, unde se mai produc şi astăzi mese şi scaune.
CPL 4Concernul respectiv avea în proiect, după cum spunea Mircia Gutău,  primarul Râmnicului din acea perioadă, realizarea unui centru rezidenţial cu mai multe blocuri turn şi un modul comercial care să includă un hypermarket, un centru de bricolaje  şi un Mall.
Astfel a început demolarea combinatului vâlcean, dar criza economică a încetinit aceste operaţiuni, compania care se ocupa de demolare a sistat operaţiunea, iar populaţia de etnie romă a preluat iniţiativa. Din păcate, s-au înregistrat şi accidente, un cetăţean, în timp ce încerca să fure cărămidă din zidurile fostei clădiri de birouri, a murit, fiind zdrobit de peretele care s-a prăbuşit peste el.
La sfârşitul anului 2010, în cele din urmă, operaţiunea de demolare a combinatului s-a terminat, în mijlocul unei suprafeţe destul de mari (vezi foto) rămânând doar turnul de apă, în rest balast, resturi de ziduri, gunoi şi zeci de câini maidanezi.
O rană imensă, o sfârtecătură pe trupul oraşului…
După 50 de ani de existenţă, primul mare combinat din Râmnicu Vâlcea a dispărut sub un strat mare de moloz. Cartierul se mai numeşte CPL, o autogară din zonă se numeşte „Autogara CPL”, iar generaţia nouă care locuieşte aici habar n-are de unde vine acest nume.
Iar în prezent România exportă masiv masă brută de lemn (buşteni), în ţară capacitatea de prelucrare fiind scăzută.

Însă la sfârşitul anului trecut a apărut o veste.

Astfel, zona cunoscută drept CPL se va schimba cu totul, începând din primăvara anului viitor.

Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) a semnat un precontract de achiziţie a 12 hectare de teren din Râmnicu Vâlcea cu foştii acţionari ai BelRom.

Tranzacţia este estimată la circa 10 mil. euro, conform calculelor Capital. NEPI intenţionează să construiască aici un nou parc de retail.

Proiectul va intra în concurenţă cu River Plaza Mall al portughezilor de la Sonae Sierra şi cu Winmarkt al grupului italian IGD.

„Preţul convenit este similar cu al celorlalte terenuri pe care le-am achiziţionat. Din perspectiva noastră, terenurile din oraşele secundare ar trebui să aibă cam acelaşi preţ, deoarece chiriaşii sunt dispuşi să plătească chirii similare. Costul de construcţie fiind aproximativ la fel, nu pot fi fluctuaţii prea mari la preţul terenului“, a declarat pentru Capital Alex Morar, CEO-ul NEPI.

Terenul cumpărat de NEPI face parte dintr-un lot mai mare, de 22,5 hectare, pe care BelRom l-a cumpărat în 2009 de la omul de afaceri Viorel Cataramă pentru circa 23 mil. euro. Preţul actual de vânzare a proprietăţii poate fi estimat la sub 100 euro/mp, potrivit informaţiilor din piaţă. NEPI a cumpărat, până acum, de la acţionarii BelRom, parcurile de retail din Brăila şi Drobeta-Turnu Severin.

 În 2011, acţionarii BelRom s-au împărţit în două grupuri, separându-şi proprietăţile. Echipa formată din Steven Van Den Bossche şi Kris Carton a păstrat parcurile de retail din Bacău şi Focşani (aflate acum în insolvenţă) şi terenurile din Craiova (pe care a fost construit Electroputere Parc – aflat şi el în insolvenţă), Deva şi Râmnicu Vâlcea. De cealaltă parte, grupul condus de Carl Decoopman a rămas cu Severin Shopping Center (vândut în 2013 către NEPI) şi cu terenurile din Botoşani (pe care în 2011 a fost inaugurat un centru comercial), Piatra-Neamţ şi Roman. Înainte de a-şi separa activitatea, BelRom a dezvoltat trei parcuri de retail în Sibiu, Târgu Mureş şi Brăila, pe care le-au vândut cu peste 230 mil. euro. NEPI este cel mai mare proprietar de spaţii comerciale moderne din ţară, cu un portofoliu evaluat la aproape 2 mld. Euro”.

Astfel, la finalul lunii noiembrie 2016, în Râmnicu Vâlcea va funcţiona al doilea Mall, similar celui din Târgu Jiu şi un complex Carrefour.

În acest sens, există deja calcule pentru o nouă arteră de circulaţie paralelă cu râul Olt, care să pornească de la Agenţia de Mediu şi să se continue până la Complexul Hidroelectrica.

Loading...

5 comments

  • dan

    De ce trista? Era un loc unde muncitorii castigau 25 de dolari pe luna, bani cu care nu puteau cumpara mai nimic. Ati uitat magazinele goale, cozile infernale pentru adidasi si tacamuri? Lipsa celor mai elementare conditii de viata? Curent, apa, caldura? Ma dezamagiti cu regretele fata de perioada comunista. Ati uitat tensiunea sociala permanenta provocata de securitate si organele de partid? De micii dictatori care-si aveau modelul in marele dictator de la Bucuresti? De lipsa medicamentelor? De faptul ca o nenorocita de pereche de blugi costa 2000 de lei? Un salariu? Ca totul se specula si se dadea pe sub mana in asa fel incat niste semianalfabeti de gestionari erau stapanii absoluti ai Romaniei? Ati uitat? Si asta datorita fabricilor ceausiste care lucrau in realitate in pierdere, erau ineficiente si aveau unic scop sa dea tampitilor iluzia sigurantei zilei de maine. Acum se fac productii record la hectar, in agricultura. Atunci eram pe la 1350kg/ha datorita prostiei, ineficientei si furtului. Si raportam productii aberante. Iar noi mancam painea pe cartela. Nu mai regretati timpurile acelea. Tare imi pare ca de fapt aceste regrete sunt alimentate de neputinta prezentului.

    • serban

      niciodata romania nu va mai atinge dezvoltarea din anii 1947-1989 . daca plingi dupa javre gen coposu / diaconescu vai de tine

  • lucian

    Dane, ma intreb cati ani ai de stii atat de multa despre perioada aia. Ori ai trait cu ochii inhisii, si ai ascultat ce spuneau niste puturosi si lenesi, pe la coltul strazii, ori erai chiar tu unul dintre cei care se ocupau cu orice altceva, mai putin cu munca. Te informez ca in anul 1979 , cand m-am angajat la CPL, aveam un salariu net de 1.640 lei plus prime lunare pentru depasirea normelor de munca.Mobila produsa de CPL ajungea pana in America de Sud sau Japonia. Se producea cel mai bun si cautat furnir estetic din Europa, cel mai bun PAL din Europa, iar mobila sculptata era admirata in toate Palatele Prezidentiale sau Regale din toata lumea. Iar o pereche de blugi Levy Straus, sa stii si tu, in 1980 , costa 300 de lei in cel mai rau caz. In concluzie, draga Dane…spui numai PROSTII. Habar n-ai despre perioada aia, despre ce a insemnat siguranta zilei de maine, a hranei, atat cata era ( nu am auzit de nici un mort de foame atunci, pe cand acum….), siguranta de a-mi lasa copilul sa se joace singur in fata casei…si multe altele. La ce imi foloseste acum ca pot merge oriunde in lume daca salariul nu-mi permite sa merg 2 sptamani la Calimanesti sau Olanesti. Poate tie iti merge mai bine in ” epoca” asta. Felicitari in czul asta. Dar tine minte ! NIMENI NU S-A IMBOGATIT PRIN MUNCA CINSTITA. Daca esti avut, ai curaj sa spui ” cum ai facut primul milion ” dupa revolutie ? cat de cimstit si corect ai lucrat ? As putea sa-ti spun mai multe dar cred ca imi pierd timpul inutil cu tine. In concluzie, ” tampitul” esti tu daca crezi ca azi esti mai sigur pentru ziua de maine, decat eram eu ATUNCI. Nu pot decat sa te compatimesc. si in nici un caz nu pot sa te salut, macar….

    • felis matei

      Respect Lucian, exact asa vad si eu lucrurile, si tot asa, as vrea sa stiu si eu câti ani are acest Dan si ce hram poarta

  • Dorel

    Fabrica 11 Iunie a fost prima, eu auzeam sirena de la 11 Iunie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *