Consilierii PDL au purtat tricouri inscriptionate cu mesaje impotriva primarului Francu

Consilierii PDL ai primăriei Râmnicu Vâlcea au ales o formă inedită de protest, participând luni la şedinţa extraordinară cu tricouri inscripţionate cu mesaje împotriva primarului Emilian Frâncu.
Protestul democrat-liberalilor vine ca urmare a unui eveniment de sâmbătă, când edilul a avut un schimb de replici, la Ziua Recoltei, cu un grup de protestatari care i-au cerut demisia.
„Este o primă formă de protest la adresa unui cetăţean care ar trebui să-şi dea demisia din funcţia pe care o deţine, după ce a fost condamnat de justiţia din România pentru fapte de corupţie”, a declarat, pentru AGERPRES, liderul de grup al consilierilor PDL, Cosmin Constantinescu.
De cealaltă parte, primarul Frâncu a declarat cu privire la protestul PDL că „tăcerea e de aur”.
O altercaţie s-a produs sâmbătă în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, la Ziua Recoltei, între primarul Emilian Frâncu şi un grup de protestatari care îi cereau demisia.
„Se vedea clar că acest grup era montat de cei de la PDL, dar, cu toate acestea, am încercat să port un dialog cu ei, ba chiar l-am şi văzut pe parlamentarul Romeo Rădulescu şi am vrut să-l salut. Din păcate, nu am reuşit să ne înţelegem. (…) Am vrut să plec mai departe să cumpăr câteva produse agricole, însă nu am reuşit din cauza unui protestatar, care probabil că gustase mai devreme din must. Acesta a venit spre mine şi mi-a urlat în ureche tot felul de cuvinte. I-am spus să mă lase dracu în pace, altfel nu scăpam de el. Sincer, îmi pare rău şi mie de această ieşire, dar chiar nu mai aveam altă soluţie”, a explicat Frâncu pentru AGERPRES.
Reprezentanţii PDL afirmă însă că nu au avut nicio legătură cu protestele. „Nu ştiu cum vede condamnatul Frâncu membrii PDL. Sunt cu siguranţă cetăţeni care nu acceptă ca oraşul nostru să fie condus de om condamnat pentru fapte de corupţie”, a declarat, pentru AGERPRES, deputatul Romeo Rădulescu.
Emilian Frâncu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost condamnat la 4 ani închisoare cu suspendare de către Tribunalul Bucureşti pentru fapte de corupţie.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *