Comuna Sutești poate devini oricând o destinație de vacanță, un loc rezidențial care să ofere omului acel ”Acasă”
„Se spune de prea multe ori că Transilvania este cea mai frumoasă regiune a României. Nu contestă nimeni că Transilvania are locuri minunate, dar Oltenia, în zonele montane şi de dealuri, zonele subcarpatice, viticole are poate locuri de care puţină lume a auzit, nu au fost mediatizate. Şi astfel, istoria şi natura au lucrat în taină pentru a construi cu adevărat ceva de excepţie. Una din aceste zone este Bobriceştiul din comuna noastră”, adaugă primarul Alin Dumbravă
La Suteşti este o comoară. Este locul unde omul a pus piciorul nu pe lună, este locul unde omul a pus piciorul în paradis.
La mijlocul secolului al XIX-lea, un anume Iosif Bobric, se spune, pădurar ajuns la Vâlcea, a găsit comoara. Chiar într-o pădure. Cum?
Drumeţul care calcă printre castelele de căpiţe de fân pe drumul lung al Suteştilor ajunge în locul unde Pesceana se preschimbă în doamnă şi păşeşte apăsat spre est. Aici, drumul o
coteşte spre stânga şi ajunge la buza dealului. Deasupra, pădurea, o pădure deasă, un verde pastelat în primăvară sau o boltă de frunze de octombrie,, ascunde de fapt poarta astrală a omenirii.
Pentru că, doar la un kilometru de mers prin pădure, te opreşti ca într-un vis. Ajungi în Olimp fără să vrei. Te ştergi la ochi şi îţi vine să plângi. Aşa ceva nu există. Trei case, trei monade, trei picturi ale secolului trecut, trei case din poveste stau în mijloc de pădure. Casele Bobriceştilor. Aici a rămas Bobric, aici au trăit urmaşii lui, aici s-a ţesut o uriaşă istorie. Aici sunt marginea şi începutul lumii.
În anii ’60, în acest loc a venit un călugăr. Un fost preot care a trăit zece ani de temniţă grea în timpul lui Dej şi care, după ce a ieşit, nu a mai găsit nimic din familie – părinţi morţi, fosta nevastă măritată la Craiova cu un activist PMR. S-a călugărit şi a fugit de lume, mai întâi în acest rai pământean. Aici a trăit până târziu în anii ’90. În acestă insulă liberă de timpul nostru.
Sunt trei case superbe, doar una locuită, una cu două odăi, cu cerdac. Restul e linişte, e pădure, e poezie, este o mare de frumos aici, în mijlocul cosmosului românesc. Unde se aude şi pasul greierului, şi bătutul din aripi al fluturelui.
Vâlcea este cel mai frumos judeţ din România, iar eu sunt fericitul care a pus mâna pe potirul Graal al acestui judeţ. Este şi la Suteşti, pe dealul Bobriceştilor, într-o pădure a Vâlcii frumoase.
