Comuna Golești devine poarta de intrare în Vâlcea de pe Autostrada Sibiu – Pitesti

La margine de Râmnic, acolo, unde acum, spre asfinţit, pădurile prefac visele de noapte în proiecte concrete, la Goleşti, istoria începe acolo unde se termină prezentul pentru că, în cel mai scurt timp, această localitate va fi cea mai apropiată de autostrada Sibiu-Piteşti, va fi puntea economică a județului, cu marea autostradă a Europei.

Adrian Mitrache, primarul care a reușit să transforme comuna într-una din cele mai moderne din județ, spune că lucrurile nu se vor opri aici, Goleștiul chiar va fi poarta de intrare în Vâlcea.

”Economie, investiții, logistică, imobiliare, acestea sunt perspectivele de dezvoltare pentru care ne pregătim acum. De exemplu, se lucrează la marea infrastructură de drumuri atât cu buget local, guvernamental și european pe AFIR. Pentru că stăm foarte prost la capitolul drumuri, trebuie să facem ce nu s-a făcut în atâția ani. Prin POR se reabilitează școala gimnazială. Localitatea este deja în centrul atenției privind spații pentru logistică, pentru diverse companii”, spune primarul Adrian Mitrache.

Localitatea este în atenția investitorilor, deoarece va fi la 8 km de nodul de la Tigveni, de pe Autostrada Sibiu – Pitești, așadar o zonă generoasă în ceea ce privește dezvoltarea de huburi industriale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *