Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu sunt obligate să păstreze angajaţii

Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacţiei, dar nici contractele cu clienţii nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligaţie de a prelua actualii angajaţi, arată un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, şi de administratorul judiciar BDO Business Restructuring SPRKL.

Documentul, menit să fie transmis investitorilor interesaţi de preluarea activelor scoase la vânzare, le prezintă acestora condiţiile în care se va realiza tranzacţia, potrivit news.ro.

„Datoriile vânzătorului, inclusiv obligaţiile potenţiale legate de protecţia mediului, rămân în sarcina vânzătorului. Niciun contract existent nu va fi transferat, dar, în cazul în care cumpărătorul consideră că este în interesul său, anumite contracte pot fi încheiate din nou de către cumpărător şi cealaltă parte contractantă. Oltchim îşi exprimă, totuşi, disponibilitatea de a ajuta discuţiile pentru preluarea unor contracte”, arată documentul.

Companiile care preiau activele scoase la vânzare ale Oltchim nu au, de asemenea, niciun fel de obligaţii legate de angajaţi.

„Nu există nicio obligaţie contractuală de a prelua angajaţii împreună cu activele”, mai arată documentul realizat de consultant şi de administratorul judiciar al Oltchim.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane euro.

La finalul anului trecut, Oltchim a transmis firmelor interesate de privatizare mai multe detalii, pentru ca acestea să poată formula oferte neangajante.

O opinie în acest sens a fost semnalată de fostul ministru al Economiei,  Constantin Niţă.

 Constantin Niță a fost unul dintre cei care au contribuit la revitalizarea acestei companii. Noiembrie 2014 a fost prima lună în care Oltchim a realizat profit operațional. Acest lucru s-a datorat și deciziilor luate de acesta ca ministru al Economiei.

„Urmăresc cu multă atenţie modul în care evoluează societatea Oltchim SA. M-am implicat foarte mult în eficientizarea acestei companii. Fără decizia mea de a găsi o soluţie pentru punerea în exploatare a secţiei de oxo alcooli probabil că nu mai vorbeam de Oltchim astăzi.

Îmi pare bine să aud că anul 2016 se va încheia cu un profit net de aproximativ 5 milioane de euro. În acelaşi timp, din păcate, se pare că procesul de privatizare va continua pe sistemul împărţirii patrimoniului pe „bucăţi” care vor fi vândute ca atare. Mare greşeală! Sper ca noul guvern să nu aprobe o asemenea procedură de vânzare pe „bucăţi”.

Această platformă funcţionează ca un întreg şi trebuie să rămână ca atare. Nu ne obligă nimeni să o privatizăm cu orice preţ. Compania trebuie listată la bursă prin majorare de capital, iar sumele obţinute pot fi investite în retehnologizarea unor secţii/sectoare de producţie. Nu este posibil ca, la procesul de privatizare, să participe firme care se ocupa de tăierea fierului vechi. De aceea, cea mai potrivită variantă este găsirea unui partener serios, cu experienţă în domeniu, sau listarea pe bursă.

Ministrul Economiei trebuie să se implice foarte serios pentru a încerca salvarea Oltchim şi păstrarea locurilor de muncă de aici”, a scris Constantin Niță pe blogul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *