Clădirea istorică a Primăriei Horezu va fi reabilitată cu fonduri europene
Dintre toate cele 11 oraşe care compun aria urbană a Râmnicului, doar Horezu şi Bălceştiul mai păstrează trecutul ascuns în clădirile salvate de tăvălugul comunist. Ambele oraşe în zona de vest, respectiv sud-vestul Olteniei, unul oraş domnesc, celălalt vechi târg comercial
Picurat sub streaşina Căpăţânilor şi binecuvântat de voievodul creştin al bisericilor, Horezu este de ani buni, un centru turistic vizitat de sute de mii de turişti care vor să cunoască îndeaproape cum arată capitala Olteniei de sub Munte.
Pentru că Horezu este oraşul care divide în două părţi brâul frumos care mărgineşte culmea sudica a Masivului Parâng, fiind axa prin care trecutul, prezentul şi spiritul românesc supravieţuieşte aici, în frumosul tărâm al micilor zei care lucrază în lut.
Un oraş cât un patrimoniu, un oraş cât un trecut, un oraş românesc, acesta este oraşul care tronează în Vâlcea vestică, sub munţii noştri stâncoşi, un oraş care este cerut şi vara şi iarna prin minunata sa ofertă de poveste.
Vestea bună este că a fost finalizată reabilitarea centrului istoric al oraşului, un frumos arhipeleag de clădiri de secole trecute, în jurul bisericilor voievodale, cu alei pietonale, unde verile sunt răcoroase iar iernile aduc feeria copilăriei.
Un amplu proiect care va dimensiona centrul istoric, incluzând şi alte zone cu case boiereşti, un centru istoric care s0a extins cu încă 20 %, arie urbană, incluzând și alte clădiri şi care va oferi turiştilor un frumos oraş aristocratic, unic în această parte de Românie, în frumosul judeţ al României de Vâlcea.
Nu în ultimul rând, inclusiv clădirea primăriei din Horezu, un frumos conac brâncovenesc care ține de centrul istoric va fi reabilitată din bani europeni, prin PNRR. O reabilitare care include și modernizare energetică. Prin PNRR, primăria Horezu a obținut și o finanțare pentru sistemul GIS (Sistem Informațional Geografic) este cadrul care permite culegerea, gestionarea și analiza datelor.
