Ciunget – tristețea unei cetăți căreia i-au murit zidarii

”Constructorii, veniți din toată țara, dar și din Valea Lotrului, s-au confruntat adesea cu vitregiile naturii, cu inundațiile din 1970 și 1975, cu avalanșe, cu înzăpeziri, cu avarii la liniile electrice pe vreme de furtună. Au fost dominați de spiritul de echipă, dar și de câștigurile substanțiale. Au fost și accidente cumplite colective: avalanșa de pe valea Latoriței, unde au pierit 7 lucrători (vezi monumentul ”Șapte cruci”) sau exploziile frontului de lucru în subteran la Groapa Seacă (1974) și Bistricioara (1981), unde au pierit echipe de mineri. Și-au jertfit viața în total 75 de oameni…”

Hidrocentrala Ciunget, o perlă a hidroenergeticii din România și-a sărbătorit azi jubileul. În cupe de șampanie, în lumini de Star Trek, în discursuri ministeriale, într-o mulțime din care prea puțini îi cunosc sufletul, viața, nașterea și existența.

Ce este Ciungetul? O cetate peste timp, un simbol, un diamant plămădit greu, cu moarte, suferință, cu mii de oameni care au transformat pământul și apele. Cu ierni năprasnice, unde oamenii cu șube groase se încălzeau în jurul butoaielor, unde ardeau niște vreascuri. Cu geruri de până la minus 20 de grade, cocoțați pe munți, în măruntaiele pământului..

Cetatea Ciungetului pe care o vedem azi strălucind nu a foast adusă din altă lume, ci au construit aici companii pline cu oameni, mulți nu mai sunt în viață, companii care au decedat sau care abia se mai târasc cu numele. Ciungetul a schimbat dacă nu un județ, a schimbat cu totul harta economică a jumătații de nord a Vâlcii. A industrializat Vâlcea, Râmnicul, a dat lumii o vale turistică. Ce ar fi fost azi Voineasa? Ar fi existat Translpina Ski Resort, ar fi existat DN 7A, Brezoi – Petroșani? Nu. Nimic nu ar fi existat.

Mii de salopete, maiștri, șoferi, sudori, zidari, mineri, electricieni, lăcătuși, ingineri, macaragii, tâmplari, strungari o uriașă armată a industriei românești a spart muntele, a creat lacuri, a străpuns conducte, a transformat apa în curent electric. Zi și noapte, sâmbete și duminici. Un furnicar de oameni a viețuit ani buni pe Valea Lotrului. În soarele torid la verii, în rasputita toamnei, în ninsoare, viscole, gerurile iernii ca să contruiască diamantul Vâlcii.

S-a creat un liceu la Râmnic, s-au contruit alte trei baraje pe Lotru, s-au amenajat 4 lacuri cel puțin, a fost adusă apa din toate râurile Parângului, s-a contruit ceva ce nimeni nu și-ar fi imaginat vreodată că poate avea România. S-a construit Ciungetul, o rețea complexă care are în subteran sute de km de conducte. Unele prin care poate trece un camion uriaș. S-au ridicat școli și grădinițe, s-au legat familii, prietenii pe viață, frății de cruce, cumetrii, cartiere, au fost ”brothers în arms”, au venit oameni din capătul Moldovei și al Maramureșului, a fost cea mai mare aglomerație de ”nații românești”.

Ciungetul este pe harta hdronergeticii din lume, între primele 100 de hidrocentrale de pe mapamond. Și?

Azi nu mai avem nicio companie în domeniul construcțiilor și montajelor de turbine și baraje. Toate au falimentat sau se află aproape de pieire. Nu se mai produc nici turbine, nici generatoare, nici arbori de turbină. Nici poduri rulante. Aici precizia era de micrometru. Unde sunt acești oameni. Unii la pensie, alții sunt deasupra pe nori.

Acesta este Ciungetul. O cetate minunată dar ai cărei zidari nu mai sunt de ceva vreme pe aici.