Cel mai vechi obiectiv de patrimoniu medieval din Oltenia poate fi admirat la Muzeul Satului Vâlcean

Oltenia de sub Munte deține un uriaș patrimoniu de biserici de lemn. Comparabil cu Maramureșul. Numai că bisericuțele de lemn ale Olteniei sunt mai vechi și sunt biserici strămutabile.

Oltenia de sub munte a fost și adăpost și loc ferit pentru românii din Evul Mediu pentru a-și conserva tradițiile, cultura, limba, fiind departe din drumurile invadate mereu de turci, de tătari și de alte imperii. Vorbim de o zonă ferită, ascunsă de păduri, de poteci care asigurau siguranța micilor comunități ale români din bazinul Oltului. Și ca orice comunitate, locul central, locul geometric, axiologia satului se centra pe biserică. O biserică pe care dacă vremurile grele o cereau, se demonta, se urca pe care și pleca odată cu satul.

Bisericile urmau satul sau comunitatea urma biserica. Prea puține biserici au rămas pe locul lor inițial. Până la primele biserici de zid, comunitatea de români de sub Munții Vâlcii căuta locuri ferite, locuri unde să poată trăi în liniște și pace. Este o trăsătură a Balcanilor medievali, unde vremurile tulburi, pline de războaie, de cotropiri și jaf, proeicta sate ascunse pe munte, în dealuri împădurite de jur împrejur. Sate mici de zeci sau câteva sute de suflete, cu case din lemn, în jurul unei biserici de lemn.

Vâlcea deține nu mai puțin de 88 de biserici de lemn. Rămase aici de veacuri. Numărul lor ar fi fost de sute, acum un veac. Cele rămase sunt păstrate în colțurile satelor de munte, de deal, biserici care au surpaviețuit timpurilor. Una dintre cele mai vechi astfel de biserici, din  Oltenia,  strămutată de cel puțin două ori până la muzeificare este Biserica din Anghelești – Pietrari, care azi a fost salvată și este un obiectiv impresionant la Muzeului Satului Vâlcean.

”Este datată pe locul de unde a fost demontată, în anul 1655. Dar după forma lemnelor din care a fost construită, diferențe de tratare, de vârstă, esențe diferite de lemn, reparații, sigur a mai fost strămutată, ceea ce ne duce cu gândul la o vechime de dinainte de 1.600. Biserica de lemn păstrează arhitectura completă a Evului Întunecat, față de celelalte biserici de lemn de la 1.700. Mă refer la modul cum a fost îmbinată, prin chertare, coadă de rândunică. Nituri de lemn. Nu are clopotniță, toaca era folosită, piatra în naos și pronaos și cărămidă fățuită în altar”, spune prof. dr. Claudiu Tulugea, directorul Muzeului Județean Vâlcea.

Pisania din 1655 este păstrată integral, excepțională prin vechimea ei la bisericile de lemn din Oltenia. Bisericuța se distinge prin planul rar întâlnit, cu tindă poligonală mai largă decât biserica propriu-zisă. De asemenea, este demnă de menționat pictura murală bine păstrată și de bună calitate pe cele două tâmple interioare și în câteva locuri pe pereți.

”Procedeul prin care a fost salvată pictură este unul foarte elaborat, bazat pe clei, spumă poliuretanică, lemn, o metodă specială care a salvat o pictură de 5 secole vechime. În momentul restaurarii. Întreg procesul de restaurare a celei mai vechi biserici din Oltenia a durat între 2010 – 2012. În 2015 a fost din nou sfințită. Se fac și azi slujbe aici, când este hramul. Și la diferite alte sărbători. Este o biserică unicat în Oltenia. Este o mărturie  a aproape 5 secole de existență a românilor aici”, adaugă Tulugea, cel care s-a ocupat personal de procesul de restaurare.

Biserica este contemporană cu domnia lui Constatin Șerban Cârnu.  Asta este indicată în pisania scrisă parțial în slavonă, parțial în română, și descoperită în anul 2010, cu ocazia mutări construcției în Muzeul Satului Vâlcean. Pisania începe prin a fixa actul ctitoricesc în epocă cu datarea precisă și principalii actori: „† Să se știe că s-au făcut în zilele lui Io Constantin voievod, s-au săvârșit [în] luna decembrie 8 zile și a o făcu[t] popa Vasilie cu satul la anul 7164. A scris David. Meșter Oprea Ionu”.^[1] Anul erei bizantine 7164 corespunde anului 1655 al erei noastre, în timpul domniei lui Constantin Șerban Basarab. Pisania continuă alăturat cu indicarea firească a hramului dintâi, evocând ajutorul divin și numind patronii spirituali ai lăcașului și ai comunității: „Să se știe cân[d] au fostu cu mila dumnezeieștii troițe dintâi f[ăcută] această sfântă biserică, sfințită în hramul Marilor Împărați Constantin și Elena

Biserica de lemn din Anghelești-Cărpiniș este construită din grinzi masive de stejar, îmbinate în coadă de rândunică și fixate cu ajutorul cuielor de lemn. Edificiul este așezat pe tălpi mari de stejar, îmbinate în chertare, înclinate, capetele acestora depășind cu mult pereții lăcașului. Temelia bisericii este din lespezi de piatră necioplită.

Biserica are formă de navă și se caracterizează prin absența pridvorului și printr-un pronaos poligonal. Se păstrează în forma inițială, fără turn, cu tindă largă, naos și altar decroșate treptat.

Această bijuterie poate fi admirată și vizitată în Muzeul Satului Vâlcean. Se poate spune că este unul dintre cele mai vechi și autentice obiective de artă medievală din zona Olteniei.

Liviu POPESCU