Cea mai urâtă clădire din Râmnicu Vâlcea rânjeşte cu faţa la răsărit

Râmnicu Vâlcea este un oraş, care, fără să fim cârcotaşi, este curat, destul de cochet, atât cât s-a mai putut salva, după demolarea centrului istorice în anii 80.

Din păcate au mai rămas pete în oraş, pe care le vom aduce în atenţia opiniei publice şi a autorităţilor. Relicvele vechii industrii socialiste care arată în prezent ca nişte sarcofage ale comunismului şi pe care proprietarii actuali le păstrează cu sfinţenie deşi, acestea arată oribil.

Fabrica 11 iunie sau Vâlceana, o emlemă a industriei socialiste, aflată în buricul târgului este primul astfel de exemplu şi care se află într-o zonă insalubră.

La marginea oraşului, pentru că la calea ferată, pe atunci, se oprea târgul nostru, fuseseră tăbăcăria şi atelierele lui Simian, „Oprea Simian şi fiii”, cel naţionalizat de comunişti imediat după război.

Noile autorităţi ale capitalei raionale au considerat că este cazul să continue această tradiţie a industriei uşoare şi aşa a început visul Vâlceana sau „11 iunie”, pe denumirea socialistă.

Ce a însemnat asta? Au apărut şcolile de profil (liceul de industrie uşoara suprapus peste liceul pedagogic) şi multe fete luate de la ţară, din satele ceapizate, s-au mutat la oraş, venind să se angajeze la noua fabrică socialistă. Secţii de la tăbăcărie până la pielărie şi încălţăminte. Încă nu se construise clădirea paralelă cu calea ferată, ci doar halele de pe malul Olăneştiului. În 1948, fabrica avea 603 salariaţi şi o capacitate de producţie lunară de 18.000 kg. de piele şi 15.000 perechi de încălţăminte. Reprofilată şi parţial reutilată, i s-au adus îmbunătăţiri în procesul de producţie, folosindu-se banda rulantă la atelierul de cusut, fiind mecanizată şi operaţia de stins var şi de scos pieile din bazinul de decolorat. S-a introdus şi o instalaţie automată pentru uscat piei. În 1951 s-a înfiinţat secţia de încălţăminte, iar în 1962 s-a construit o centrală termică proprie.

Cu toţii am trăit cu mirosul de acolo, un miros de piele şi de tratamente chimice. Uşor, fabrica devine un brand pe piaţă, iar, la finalul anilor ’70, se ridică noua clădire cu geamuri uriaşe, de lângă calea ferată. Numărul angajaţilor sare de 1000 şi începe masiv o producţie pentru export.

Deja, a cumpăra de la Vâlceana, în anii ’80, era un lux sau se făcea pe sub mână. Cele care lucrau la 11 iunie erau zeiţe, precum angajatele de la Alimentara. Celebrele vedete ale muzicii pop din România Angela Similea sau Corina Chiriac aveau direct acces către sortimentele de cizme de la Vâlceana. Se spune că a avut loc şi un concert în incinta fabricii.

Generaţii de femei au lucrat la această fabrică, iar bocancii de iarnă „Colorado” erau cel mai vânat produs în preajma iernii.

Anul 1990 vine peste Vâlceana cu toate relele posibile. Management defectuos, lipsa de investiţii, furtul care deja ajunsese un sport naţional şi calea spre faliment este deschisă. Rezistă cu greu încă 10 ani cu ajutorul cuponiadei, dar, după 2000, moare efectiv. Din câte am înţeles, o secţie de lohn ar mai bântui pe acolo. Deşi din „11 iunie” devine Vâlceana, asta nu schimbă nimic.

Primarul Râmnicului, Mircia Gutău spune că îi va taxa cu 300 la sută impozit până au de gând să rezolve situaţia. Nu stim ce au în program, noii Simieni, cert este că această zonă este una infectă, o mizerie urbană. Care din păcate se continuă cu vechiul parc al CFR-ului, la fel de dezolant.

Îi somăm public pe Simieni să demoleze această hidoşenie care rânjeşte spre răsărit, pentru a elibera o zonă grotescă din perimetrul Râmnicului.

Liviu POPESCU

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *