Ce câștigă blazata Uniune Europeană dacă aduce ”catârul” ucrainean la Bruxelles?

De la ultimul val al extinderii, Ununea Europeană a intrat într-o stare vegetativă. O atmosferă de liniște, plictis, alternând puseurile cu detalii ecologice, cu salvarea urșilor bruni și a codrilor seculari. Un amalgam de birocrație, o lentoare și un confort predictibil, care asigura doar circuitul de mărfuri și de turiști între Paris și Sulina.

O zonă de calm ecuatorial, cu o birocrație imperială, o funcționărime plină de ochelariști și alți tocilari preocupați doar de analize carbogazoase, calitatea pungii de hârtie sau de plastic, genul neutru, mama 1, 2 sau 3 și cartonașe galbene pentru un Dragnea, Orban sau Duda.

Uniunea Europeană zăcea în alcovul ei multicultural, știind că suveranismul, un curent populist aleatoriu răspândit în Europa nu va atinge niciodată 20 de procente, omul de azi fiind mai degrabă amator de roaming gratuit și de plimbare în cursele low-cost, prin vechile orașe hanseatice și litoralul azuriu al Mediteranei.

Brexitul și pandemia au fost niște cutremure care au zgâcinat o perioadă noua Romă dar, establishmentul deja bine sedimentat a repus bătrâna nava înapoi pe direcția de croazieră.

Undeva, la marginea imperiului, dincolo de 9 mări și 9 țări, era zona periferică a Rusiei și a unuia Putin, o zonă nevăzută, fără miros și fără interes. Din negura acelui tărâm soseau aici, în noua Romă, două conducte, una de țiței și una de gaz. Două conducte care ne asigurau căldura și industria bolizilor germani, aici pe străzile pline cu terase ale burgurilor apusene.

Și brusc, când ne făceam ultimul rapel de pandemie și ne pregăteam de noi city breakuri de noi teorii ale pungilor de plastic versus pungile de carton, o rachetă zboară aproape de terasa la care ne savuram berea de vacanță. Cade cu putere și se detonează aruncând schije de milioane de europeni, din aceia de la periferie, spre noi, spre noua Romă.

Ucrainenii! Aceia pe care vechea Europa îi admira artistic pentru Euromaidan și pentru că erau căpoși în firea lor, încep să curgă râuri și fluvii spre Europa.

Uniunea se ridică din ședințele în care discuta priobabil lungimea castravetelui care urma să fie cultivat în anul ăsta și se uită spre negura de la est. Acolo vede trasoare, rachete și avioane care lovesc în blocuri, în școli, în grădinițe. Privește buimacă spre șirul de oameni care nu arată precum amărății din Siria, cu turban și burka.

Vede pentru prima dată, oameni ca restul lumii. Vede ingineri, profesori, sudori, electricieni, vede cum curge un șir de oameni civilizați, smulși din case, mitraliați, vede copii de grădiniță, care traversează într-o iarnă rece graniță după graniță, cu trolere și ursuleți de pluș în mână. Vede capitale și orașe pline de istorie în moloz.

Europa este în stare de șoc! Cum? Dincolo de negura aceea ca o cortină, se pregătețte ceva? Da. Un asalt asupra confortului, asupra birocrației, asupra acelui plictis plăcut, ca un somn de amiază, după un prânz. Toată lumea se trezește buimacă, ca într-un fort neapărat și aleargă în izmene să caute pușca, vestonul, pușca. Și se uită după gard la Ucraina cum rezistă.

Privește și poate că abia atunci își dă seama cât de jos s-a complăcut în acest mecanism al lumii. ”Lasă că d-aia sunt americani pe lume, să ne apere”, a fost parcă sloganul unei lumi.

Numai că, seismul este deja în toi. Ucraina rezistă. Că dacă nu ar rezista, ar fi jale, de la Sulina la București. Iar Ucraina rezistă în prima linie a frontului. Sunt infanteria care apără Parisul în cele din urmă. O națiune extrem de dură, neașteptat de încăpățânată care…, da care se luptă cu rușii! Cu periferia, cu colbul lumii civilizate, cu ultima națiune tribală din Europa. Cu un monstru. Și pentru ce?

Pentru că Ucraina vrea să intre și ea în acest club al adormiților europeni. Numai că Ucraina nu vrea să intre pe vechea formulă, Ucraina va intra și mi se pare normal, direct la masa granzilor. Evident, asta în câțiva ani, după o procedură cu celeritate, dar o procedură de armonizare a legislației.

Numai că Uniunea Europeană primește un catâr în rândurile sale. Ucraina nu vine ca România și Bulgaria cu capul plecat și cu smerenie, cu un exces de zel al servilului. Ucraina vine ca un partener. Pe lângă faptul că vine după o luptă cu rușii, Ucraina este una și dintre cele mai mari state europene, cu o populație de 44 de milioane de locuitori și mai ales cu o populație foarte tânără.  Ucraina vine în Uniune cu un suflu nou dar fără cap plecat.

Ce avantaje oare are Uniunea prin Ucraina? Cred că o dezmorțire și o schimbare de paradigmă. Pentru că exact somnul și letargia bugetarilor bruxellezi a dus la situația din prezent. Lipsa de realism, mai concret paralelismul total cu realitatea, confortul despre care vorbeam mai sus, a contribuit din plin la cutremurul din prezent.

Ucraina vine de pe front, cu bocanci plini de rasputita, vine de jos, de la marginea imperiului, cu urme de sânge, cu râni de glonț. Și are tot dreptul să dea cu pumnul în masa celor de la Bruxelles, de să sară caviarul rusesc din farfurii și petrolul din țevi.

Ucraina este așadar un plus pentru Uniunea Europeană, este exact ce avea nevoie francezul care-și tunde peluza sâmbăta dimineața. Ucraina vine să completeze uniunea, să o reașeze, să îi ofere ceva, ce nu mai avea demult. Viață, puls, conștiință. Pentru că mai e ceva, Ucraina își permite și luxul de a abandona Uniunea dacă birocrații de la Bruxelles consideră că vorbesc cu vreun om de paie de la București. Ucraina poate schimba și compozitul întregii clase politice europene.

Sunt curios, cum ar reacționa, o Ucraina, atunci când ambasadorii ar cere Kievului ca ANPC să înceteze cu nilte controale la vreo multinațională.

Liviu POPESCU