Catapeteasma Mănăstirii Titireciu s-a prăbuşit

Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, dr. Florin Epure, cere sprijinul autorităţilor locale şi centrale pentru refacerea catapetesmei brâncoveneşti de la biserica de patrimoniu a fostei Mănăstiri Titireciu.
„Marţi dimineaţă ne-am confruntat cu un eveniment nefast, o nenorocire. Catapeteasma brâncovenească de la fosta Mănăstire Titireciu, din Ocnele Mari, s-a prăbuşit. Clopotarul bisericii a găsit rămăşiţele peretelui care desparte naosul de altar. Preotul ne-a semnalat acest nefericit eveniment şi ne-am deplasat la faţa locului, împreună cu PS Emilian Lovişteanul, dl. Petre Iordache, primarul localităţii, şi dl. director Constantin Melinte, de la Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea. Pentru salvarea catapetesmei de la Titireciu cerem sprijinul autorităţilor centrale şi locale precum şi al Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea”, a declarat miercuri pentru AGERPRES Florin Epure.
Biserica cu hramul Sfântul Ioan Gură de Aur (Zlataust) a Mănăstirii Titireciu a fost construită iniţial în secolul al al XVI-lea. Prima menţiune a existenţei acesteia  datează din timpul domniei lui Mihai Viteazul, din 1597.
Monumentul istoric a a suferit mai multe refaceri în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Marele stolnic şi spătar Mihail Cantacuzino a rezidit biserica între anii 1700 şi 1706.
„Valoroasa catapeteasmă, realizată în stil brâncovenesc, a fost pictată în anul 1715. Mai târziu, în anul 1746, a fost pictată şi biserica, de către Damaschin Cernovodeanu, stareţul mănăstirii. Iconostasul a fost degradat de efectul nociv al cariilor care au săpat în lemn, de-a lungul anilor. Acum se încearcă restaurarea şi conservarea acestui preţios obiect de patrimoniu cultural naţional, dar rămâne de văzut dacă specialiştii vor reuşi această complexă acţiune”, a adăugat şeful Direcţiei de Cultură Vâlcea. AGERPRES

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *