Cabinetul Dancila a căzut! 238 de voturi pentru motiune

Moțiunea de cenzură a trecut, iar guvernul condus de Viorica Dăncilă a picat. 238 de parlamentari au votat în favoarea moțiunii de cenzură.

Parlamentarii au votat în majoritate împotriva Guvernului Dăncilă, 238 de voturi au fost în favoarea moțiunii de cenzură, din cele 245 exprimate.

Ludovic Orban, președintele PNL, a anunțat că vineri vor începe negocierile pentru noul Guvern și că propunerea de premier a PNL este „persoana mea”, adică președintele PNL.

„Guvernul PSD și-a bătut joc de România așa cum nimeni nu și-a bătut joc în ultimii 30 de ani. Mulțumesc președintelui Klaus Iohannis. Le mulțumesc tuturor partenerilor politici care au fost alături de noi în acest demers și care au stat până la sfârșit, rezistând la cele mai ticăloase oferte făcute de o putere disperată”, a spus Orban,

„Nu ne bucurăm astăzi, guvernarea României este un lucru mult prea grav. Se încheie o perioadă de distrugere, începe o perioadă de reconstrucție, în care guvernul va fi adus în serviciul cetățeanului”, a mai spus liderul PNL, care a mulțumit celorlalte partide politice care au susținut moțiunea

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *