Bujoreni este prima comună din Vâlcea care are maşină şi serviciu propriu de ridicare a gunoiului

După criza gunoielor care a lovit în urmă cu 2 luni mai multe localităţi din Vâlcea şi pentru a evita negocierile cu firmele de salubritate, Primăria comunei vâlcene Bujoreni a decis să rezolve situaţia pe cont propriu.

Astfel, primarul George Gângu a considerat că este mai util să achiziţioneze o autoutilitară şi să opereze serviciul de salubrizare al comunei prin primărie.

În urmă cu o lună, Primăria a reuşit să achiziţioneze o astfel de autoutilitară şi să o includă în parcul auto al localităţii.

„Lucrăm ca la carte. Avem o societate de gospodărie locală pe care în Consiliu Local, urmează să o autorizăm să aibă ca domeniu de autoritate şi salubritatea comunei. Am făcut deja contracte pentru deşeuri reciclabile. O să fixăm cu oamenii zile în care vom veni să colectăm gunoiul menajer, sticlă, peturi, hârtie, metale. Am dispus deja amenajarea a 20 de insule în plus unde sunt amplasate containere pentru deşeuri reciclabile şi facem un apel la bunul simţ să se respecte acest lucru, altfel vom intra pe amenzi”, spune edilul din Bujoreni.

Preţul pentru colectarea gunoiul este de 15 lei pentru o gospodărie pe lună. Banii care vor fi încasaţi pe deşeurile reciclabile se vor întoarce în gestiunea societăţii care vor acoperi costurile – motorina, salarii, saci menajeri, etc.

AP

Loading...

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *