Buican: Șeful de la „2 şi un sfert” din MAI nu mai e numit de premier, ci de ministrul de Interne

Comisia pentru administrație și Comisia pentru apărare de la Camera Deputaților au adoptat marți un amendament la ordonanța privind funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne potrivit căruia șeful acestei structuri este numit de ministrul de Interne și nu de premier, așa cum prevede OUG.

Președintele Comisiei pentru administrației din Camera Deputaților, Cristian Buican, a declarat pentru AGERPRES că PSD a inițiat și susținut acest amendament la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 76/2016 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne, care prevede că „șeful direcției nu mai este numit de premier, este numit de ministrul de Interne, cu avizul CSAT”.

Buican a menționat că liberalii din cele două comisii au votat împotriva acestui amendament.

OUG 76/2016 prevede că „directorul general al Direcției Generale de Protecției Internă este cadru militar în activitate, numit în funcție prin decizie a primului ministru, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.

Camera Deputaților este primul for sesizat cu această ordonanță.

AGERPRES

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *