Buican cere AEP banii primarilor cheltuiţi în campania electorală de la locale

         Birou Parlamentar

          Deputat Cristian Buican

Comunicat de presă

 

Cristian Buican solicită Autorităţii Electorale Permanente rambursarea sumelor cheltuite de candidaţi

 

Prin intermediul unei întrebări adresate Autorităţii Electorale Permanente, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, i-a solicitat doamnei preşedinte Ana Maria Pătru clarificări privind rambursarea cheltuielilor electorale ale candidaţilor de la alegerile locale. În cadrul audienţelor de la cabinetul parlamentar, dar şi în discuţiile purtate cu ocazia deplasărilor din teritoriu, parlamentarul liberal Cristian Buican a identificat faptul că există o nemulţumire generală în rândurile candidaţilor de la alegerile locale privind întârzierea decontării sumelor cheltuite, aşa cum prevede legea. Indiferent că este vorba de candidaţii independenţi sau de cei ai partidelor politice, şi indiferent de funcţia pentru care au candidat (consiliul local, primar etc.), nimeni nu a primit sumele datorate, conform legii.

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a subliniat faptul că lipsa de comunicare a factorilor responsabili privind procedura de rambursare a sumelor cheltuite în campaniile electorale de către candidaţi a produs o nervozitate în rândul acestora şi a solicitat Autorităţii Electorale Permanente clarificări suplimentare privind calendarul preconizat pentru verificarea cheltuielilor realizate de candidaţi în campania electorală şi implicit rambursarea sumelor.

„Este inadmisibil ca la 4 luni de la alegerile locale nimeni să nu ştie nimic de rambursarea acestor sume. Există o nervozitate în rândul candidaţilor, indiferent de partidul politic la care sunt şi indiferent dacă au câştigat sau dacă au pierdut alegerile. Sunt nişte bani pentru care unii din ei s-au împrumutat la bancă şi la care plătesc dobândă şi nu au nicio informaţie privind data la care îşi vor recupera banii. Din câte ştiu eu, legea ne obligă pe noi, partidele politice, să dăm banii înapoi candidaţilor în maxim 120 de zile de la alegeri. De unde să dea partidul aceşti bani dacă ei nu au fost rambursaţi. Aştept cu nerăbdare răspunsul celor de la Autoritatea Electorala Permanentă pentru a putea să îl transmit ulterior în teritoriu” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *