Buget 2019 – Autostrada Sibiu – Piteşti, lot 1,4,5; DN 67B, DN 7A, lărgirea la 3 benzi DN7 (Valea Oltului)

Noua variantă a textului legii bugetului de stat pe 2019 prevede venituri puțin mai mici, cu 184,5 milioane lei, respectiv cu 0,11%, la 164,5 miliarde lei. În schimb, creditele bugetare, adică cheltuielile, au fost mărite cu 1,1 miliarde lei, la 200 miliarde lei. De asemenea, creditele de angajament au fost reduse mai mult, cu 4,62 miliarde lei, la 258,7 miliarde lei. Deficitul bugetar a fost majorat cu 1,3 miliarde lei, la peste 36,1 miliarde lei.

În rest, sunt modificări mari în ceea ce privește autoritățile locale. Pe noua variantă, în anul 2019, prin derogare de la prevederile art. 32 și 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, se repartizează începând cu luna următoare publicării în Monitorul Oficial al României, partea I, a prezentei legi, următoarele cote:
a) 15% la bugetul local al județului;
b) 60% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
c) 17,5% pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor.
Suma corespunzătoare cotei de 7,5%, din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2019, se repartizează în mod egal județelor, în limita sumei de 28,492 miliarde lei, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean.
Suma corespunzătoare cotei de 17,5% prevăzută la alin. (1) lit. c), cumulată cu suma corespunzătoare cotei de 18,5%, prevăzută la art.32 alin.(1) lit. c) din Legea nr.273/2006, cu modificările și completările ulterioare, încasată anterior publicării prezentei legi, se repartizează bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în completarea veniturilor proprii, proporțional cu necesarul stabilit pe total județ, pentru asigurarea unui buget de funcționare, astfel:

a) 450 lei/locuitor/an pentru județe, dar nu mai mult de 275 milioane lei/an/județ (anterior era 400 lei/locuitor/an pentru județe, dar nu mai mult de 250 milioane lei/an/județ)
b) nu mai puțin de 12 milioane lei/an/municipiu (anterior era 1.200 lei/locuitor/an pentru municipii, dar nu mai puțin de 20 milioane lei/an/municipiu)
c) nu mai puțin de 6 milioane lei/an/oraș (anterior era 1.200 lei/locuitor/an pentru orașe, dar nu mai puțin de 6 milioane lei/an/oraș)
d) 1.000 lei/locuitor/an pentru comune, dar nu mai puțin de 2 milioane lei/an/comună (1.200 lei/locuitor/an pentru comune, dar nu mai puțin de 2 milioane lei/an/comună)

Bugetul propus pentru Ministerul Transporturilor pe anul 2019 este de aproape 11,7 miliarde de lei, mai mult cu aproape 2,5 miliarde de lei față de ce a fost propus în 2018.

Guvernul compară propunerea de buget pe 2019 cu ce cheltuieli s-ar fi realizat în realitate în 2018 – 7,5 miliarde de lei – și pune bugetul Transporturilor în „creștere” cu 55% pe „2018/2019”.

Lista principalelor proiecte de construcție autostrăzi, introduse în Buget în anul 2019 cuprinde următoarele obiective:
• Autostrada Lugoj – Deva (sector Dumbrava-Deva),
• Autostrada Sebeș – Turda,
• Autostrada Suplacu de Barcau – Borș,
• Autostrada CâmpiaTurzii – Târgu Mureș,
• Autostrada Varianta de ocolire Bacău (profil de autostradă),
• Drum expres Craiova – Pitești
• Autostrada de centură Sud a municipiului București, inclusiv intervențiile privind centura existentă (Lărgire la 4 benzi de circulație a Centurii București între A1 – DN 5, DN 2 – A2 și A1 – DN 7, pasajele Berceni, Domnești, Oltenița și Mogoșoaia),
• Autostrada de centură Nord a municipiului București,
• Autostrada București-Brașov tronson Comarnic-Brașov sector Predeal – Cristian,
• Podul suspendat peste Dunare în zona Brăila,

• Autostrada Sibiu – Pitești secțiunile 1,4 și 5.
Lista principalelor proiecte de modernizare drumuri naționale, introduse în Buget în anul 2019 cuprinde următoarele obiective:
   DN 67B, Scoarța – Pitești;
– DN 52, Alexandria – Turnu Măgurele;
– DN 51, Alexandria – Zimnicea;
– DN 28B, Târgu Frumos – Botoșani;
– DN 7A, Brezoi – Petroșani;
– DN 55, Craiova – Bechet;
– DN 2L, Soveja –Lepșa;
– DN 2N, Jitia – Bisoca;
– Evacuare ape pluvialeTartașești;

– Lărgire DN 7, Valea Oltului, la 3 benzi/4 benzi;
etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *