Budești, campioana economiei rurale din Vâlcea, pentru al zecelea an consecutiv
Comuna Budești este pe locul 35, la nivel național cu un buget propriu de venituri de 31 milioane lei (6,2 milioane euro).
Este un galop economic și social aici, într-o comună care crește demografic cu 100 de noi cetățeni pe an, în medie dacă nu chiar mai mult. Budeștiul se apropie de Mihăești ca nivel de populație.
Este un paradox sau o matematică interesantă, comuna are 5.000 de locuri de muncă și aproape 6.000 de locuitori. Undeva aproape proporții egale. Are așadar un procent uriaș de locuri de muncă la nivel de locuitori.
Se știe că localitatea de la estul Râmnicului este pe podiumul comunelor din Vâlcea și nu numai având cel mai mare PIB pe cap de locuitor.
Comuna beneficiază de peste 300 de agenți economici, multinaționale sau cu capital românesc. Și cu un spațiu execedentar astfel încât acest parc se poate extinde. Mai ales după ce se pune în funcțiune rețeaua de gaze.
La nivel național, în topul comunelor, pe primul loc se află comuna Chiajna din Ilfov care are un buget de 31,6 milioane euro, pe locul 2 se află Florești din Cluj, cu un buget propriu de 27 milioane de euro iar pe locul 3, comuna Miroslava din Iași cu 21,8 milioane euro.
