Brezoi, oraşul românilor, italienilor şi saşilor, o nouă staţiune montană în nordul judeţului Vâlcea

Cu peste 300 de locuri de cazare, dispus într-un cadru geografic spectaculos, oraşul Brezoi devine un candidat serios pentru a deveni o staţiune montană în toată regula.

Comunitate în care românii, italienii şi saşii au reuşit să consolideze unul din cele mai frumoase oraşe montane ale Vâlcii, Brezoiul se pregăteşte din acest an pentru a avea un alt statut. Unul cu blazon pe care şi-l merită cu prisosinţă.

„E greu de luptat cu mentalităţile oamenilor. Localnicii care au fost obişnuiţi cu vechile lor cutume, că merge şi aşa. Dacă vrem să emitem pretenţii nu putem să rămânem într-un  conformism ca în anii 80. Vrem mai mult şi atunci, pentru a deveni o staţiune, unde să se vină de plăcere, trebuie să ne schimbăm, să abordăm calea turismului, să schimbăm cu totul faţa oraşului. Le mulţumesc investitorilor în turism atât celor care până acum au construit de la Gura Lotrului până la Valea lui Stan sau Păscoaia dar şi celor care au deja planuri şi proiecte de viitor”, spune Robert Schell.

Brezoiul are multe de oferit, zonele speciale create de cele două lacuri – lacul Turnu şi lacul Gura Lotrului, cheile Călineştiului, satul medieval Odăile, satul de munte Drăgăneşti, Valea Lotrului, trasee montane pitoreşti printre care cele care urcă pe Ţurţudanu.

Brezoiul este poarta de intrare în Valea Lotrului sau Ţara Lotrilor, într-una din cele mai fascinate şi bogată în patrimoniu vale de râu.

Administraţia din Brezoi va iniţia foraje pentru a vedea dacă poate exploata apele geotermale din subteran. Totodată printre proiectele primăriei se numără amenajarea străzii de patrimoniu – Lotru, parcul oraşului dar şi un festival de jazz&blues.

AP

 

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *