Boru, un cătun care aflat între păduri şi dealuri se încăpățânează să nu dispară…

Astazi trăim în era digitală, unde distanţele se trasnformă în unităţi de timp iar informaţia de la marginea lumii ajunge la noi în mai puţin de o secundă.  Gasim astfel destul de usor totul, tehnologia ne permite asta.

Dar daca vrei sa cunosti ceva cu adevarat e bine sa mergi la fata locului. Asa am ajuns si noi în Boru, satul din pădure, un sat ascuns printre dealuri, pe culmile care despart Valea Olteţului de Valea Sasei, pentru că Vâlcea noastră este o geografie a matematicii, cu râuri care despart frumoase ducate paralele, cel puţin în jumătatea mediană de sud a judeţului.

Boru se vede şi de sus, căutând pe Google Maps, dar şi de acolo e greu să distingi casele învâluite în vegetaţie, drumurile fiind trasate virtual

Dupa câţiva kilometri de drum asfaltat dinspre Zătreni (Săscioara), ajungem la un drum pietruit recent de primarul Ştefan Verdeş, pentru prima dată după mai bine de 8 ani, când se poate defini ideea de drum. Mai este unul care coboară pe la capătul satului dar numai când nu plouă de o săptămână, ar putea fi folosit. Semnal pe mobil nu prea este, multă vegetatie, casele mici, unele coşcovite de timp dansează cu buruienile. Pentru că satul este părăsit în mare parte. Pisici care aleargă prin tufle îngălbenite de ploaie şi o mamaie care paşte curcile pe marginea ulţiei centrale. Se uită lung la maşina noastră „ai cui or fi?” se întreabă femeia. Aici în eternitate.

„Acum putem să ieşim prin Zătreni. Că ne-a făcut dom Verdeş drum. Că altfel mergeam pe jos să luăm un sac de pâine”, spune femeia. Îmi plac porţile de lemn, cândva vopsite. Le numeri pe degete casele locuite. Nu sunt multe.

Şi când te gândeşti că Boru a avut peste 100 de familii….copii, şcoală şi Biserică. Biserica mai este. E monument în apropiere.

În Boru, acum 500 de ani era locul unde românii se retrăgeau când jos era primejedie. Aici s-a născut un sat fabulos, între dealuri, între stejari şi lângă fântâni cu apă rece. Aici sunt fâneţe, animale, locuri de neregăsit în alte părţi de lume.  Pe vremuri, oamenii din Boru trăiau de pe urma muncii lor, mai aproape de natură, iar pamântul le oferea de toate. Oamenii or fi fost si buni si rai, harnici si mai putin harnici, la fel ca si acuma, nimic diferit din punctul acesta de vedere.

Comunistii au naţionalizat averile, terenurile agricole, în livezile şi viile din zonă au lăsat vacile sa pasca.

„Da, nu am uitat niciodată pe cei din Boru. trebuia făcute de mult. Era nevoie de câteva utilaje pentru nivelare şi piatră concasată. Drumul de piatră trebuia făcut de mult, nu glodul care se face după fiecare ploaie. Aceste sate sunt zestrea noastră, e istoria noastră, în afară sunt căutate tocmai pentru că ele conservă natura, pentru aer, pentru linişte. La noi, au fost abandonate şi de autorităţi şi apoi de oameni. Eu nu sunt de acord. Mie mi-ar plăcea să revăd satele noastre repopulate. Pentru asta vom dezvota infrsatructura de drumuri”, spune primarul Ştefan Verdeş

Liviu POPESCU