Boiangiu: ”Grădiștea, vrem să rămân campion în atragerea fondurilor europene”
Cu venituri proprii de peste 1,2 milioane lei, la Grădiștea, primarul Ilie Boiangiu spune că doar prin infrastructură lucrurile se vor schimba, în sensul atragerii de investitori privați.
”Ne confruntăm cu fenomenul depopulării și îmbătrânirii populației. Migrația în afară a fost factorul decisiv care a dus la scăderea populației din Grădiștea. Lipsa locurilor de muncă sau a salariilor mici, pentru mult timp în România, în primele decenii, lucruri pe care le cunoaștem cu toții. Să nu credem în miracole, românii vor rămâne în țară atunci când salariile vor fi unele decente și vor putea asigura un nivel de trai decent pentru o familie.
Grădiștea depinde foarte mult de dezvoltarea celor trei orașe din apropiere, mă refer la Berbești, Horezu și Bălcești dar și de o infrastructură care să asigure naveta spre locurile de muncă în timp util. Scopul nostru, al administrației din comuna Grădiștea, este ca prin activitatea și prin munca noastră și a întregii echipe de la primărie să creăm acea atmosferă prielnică pentru o viață mai bună, mai sănătoasă și fără probleme legate de viața socială. Cred că orice UAT din această țară trebuie să își pună la punct infrastructura de bază și mă refer la drumuri, străzi, apă, canalizare, gaz pentru că nu putem să avem o dezvoltare economică fără să avem această infrastructură bună. Noi am atras mereu fonduri europene. Asta facem și acum dar economia județului nu o oferă doar Grădiștea. Reîntoarcerea tinerilor în țară sau oprirea hemoragiei se va datora unei salarizări bune aici. Avem proiecte prin PNRR, avem Anghel Saligny de finalizat în acest an, vom reabilita toată infrastructura de drumuri. Investim în rețeaua de gaze naturale, spune primarul din Grădiștea
Ilie Boiangiu, primarul comunei susține că în 2026 ar putea demara rețeaua de gaze în localitate
”În anii anteriori au fost implementate programele din PNRR – eficientizare energetică a școlii gimnaziale, TIC primărie, stațiile de încarcare electrice, parcul fotovoltaic, dotarea școlii cu echipament IT”, afrimă Boiangiu.
Totodată Grădiștea a obținut și rețeaua de gaze naturale printr-un parteneriat cu Sinești și Berbești.
Se poate spune că localitatea a avut un parcurs în ultimii ani, destul de pronunțat în investiții publice, Grădiștea beneficiind de majoritatea utilităților. Și de precizat comuna este una strategic situată pe DN 67B, la intrarea dinspre Gorj în județul Vâlcea.
