BNI Boomerang Vâlcea luat ca reper pentru antreprenorii hunedoreni în a forma un grup de afaceri în județul vecin

BNI Boomernag, cel mai nou grup al antreprenorilor din județ are planuri ample, provocări multiple, prin extinderea și acoprerirea întregului spectru de business din Vâlcea, după cum susține Monica Iacob, director executiv al subsidiarei zonale a BNI.

De altfel la ultima întâlnire de vineri, organizată la showroomul Nurvil Toyota, antreprenori din Hunedoara au solicitat grupului vâlcean BNI, expertiza și ajutorul pentru constituirea subisidiarei în județul vecin.

BNI Boomerang, este subsidiară vâlceană a grupului BNI (Business Networking International) care  este cea mai mare organizație mondială de networking bazată pe recomandări și care ajută profesioniștii să își dezvolte afacerile prin schimb de referințe și oportunități de afaceri.

La întâlnirea de vineri, 25 octombrie,  au fost noi invitați antreprenori din Construcții,  Panificație, Consultanță și Avocatură, Automotive.  Aceștia s-au alăturat la o primă întâlnire și dezbatere cu membrii grupului BNI Boomerang și au pus bazele unor noi legături care au toate șansele pentru a se finaliza la nivel de business.

O prezență demnă de semnalat a fost și a reprezentantului Consiliului Județean Vâlcea, Alex Concioiu, invitat care a reiterat deschiderea instituției vâlcene pentru mediul de afaceri și un sprijin direct pentru antreprenoriatul vâlcean: ”Un mediu economic sănătos și competitiv în Vâlcea, înseamnă locuri de muncă, venituri mai mari, un nivel de trai ridicat și atragerea forței de muncă înapoi în județ”, a precizat reprezentantul autorităților județene.

Membrii grupului Boomerang dețin afaceri în domeniile:  e-commerce (Ecomm setup SRL), distribuție și vânzări (chiar unice pe România, Comara Trade), Imobiliare (cea mai puternică din Râmnic, Carol), Publicitate, Marketing (BuradaAnamaria), Sănătate, Wellness (Dobrică IF),  Florărie, aranjamente florale (Dumbrăvescu Magdalena), Stomatologie (Celebra clinică stomatologică Fao), Sănătate/Yoga/Pilates – Ahatma Yoga Studio,  Video, Evenimente, Servicii (Dream Big Production), Producții terase sticlă (Ficus Rey), bijuterii handmade din materiale reciclabile (Asociația pentru promovarea și susținerea economiei sociale) mass-media (Râmnicu Vâlcea Week), comunitate (Fundația Comunitară Vâlcea).

Momentul central a fost prezentarea realizată de Betinia Burada, a proiectului de succes Oltenia Bizza.  Prin acest proiect, prezentant în primă fază la Bruxelles, Betinia spune că dorește să aducă Vâlcea turistică, cu precădere Oltenia, ca marketare alături de Trasilvania sau Bucovina. Un proiect care să adune pe aceeași platformă companii de turism, operatori, proprietari de pensiuni, hotelieri, antreprenori din zona agrementului, entertaiment, o rețea care să dezvolte puncte de interes, un lanț de pachete pentru turiștii care vin în zonă.

Nu în ultimul rând a fost abordat și subiectul Cupei României de Artă Florală eveniment pe care îl orgnaizează Magdalena Dumbrăvescu. Scopul competiției fiind acela de a evalua nivelul de cunoștinte specifice designului floral, îndemânarea și creativitatea floriștilor din România în aplicarea acestor noțiuni, pentru realizarea de compoziții florale cu temă prestabilită.

A fost stabilită și întâlnirea de pe 7 octombrie care va avea loc printr-o prezentare și dezbatere cu elevii din anii terminali ai Colegiului Național Mircea cel Bătrân.

BNI (Business Network International) este cea mai mare rețea de business networking din lume, fondată în anul 1985 de către Ivan Misner, pentru a ajuta profesioniștii și antreprenorii să-și dezvolte afacerile prin schimbul de referințe calificate. Datorită referințelor primite în cadrul BNI, membrii noștri își dezvoltă în mod semnificativ, an de an, afacerile. Cei peste 335000 membri din întreaga lume și-au recomandat reciproc afaceri în valoare de peste 24 miliarde USD în ultimele 12 luni.

Folosind aceleași instrumente, BNI România a generat în 2024 afaceri din recomandările primite de la membrii comunității în valoare de peste 18,5 milioane EUR. Alăturându-te BNI, îți crești exponențial vizibilitatea în rândul unui cerc de profesioniști care împărtășesc aceeași viziune ca tine, vei beneficia de referințe calificate în cadrul unei rețele mondiale și îți vei perfecționa abilitățile de business networking.

Întâlnirile noastre săptămânele se țin în fiecare vineri, de la 8.30 la 10.30, la Showroomul Nurvil Toyota Râmnicu Vâlcea, care sunt colaboratori ai BNI Vâlcea. Pentru a te înscrie la adresa de mail: monica@bni-romania.com. Vă așteptăm să ne și cunoașteți!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *