Bijuteria de la Rugetu – o mărturie a românilor care se mutau odată cu biserica

În satul Rugetu, care se chema Fometeşti până în 1965, în cătunul Floreşti, se află o comoară.

O mică mică biserică de lemn, datată 1753. Numele ctitorilor ei nu sunt cunoscuţi, probabil făcea parte din ciclul vieţii. Adică, vorbim de o biserică de lemn ridicată de obşte pentru a fi lesne demontată şi strămutată odată cu satul atunci când năvăleau invadatorii.  pentu că satul Rugetu e atestat la 1557 şi a trecut prin multe încercări de-a lungul vremii.

Biserica de lemn cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Rugetu, Fometeştiul de odinioară, toponim deloc întâmplător şi care sublinia, cu siguranţă, sărăcia locuitorilor săi, foşti ţărani iobagi, mai târziu împroprietăriţi, a fost strămutată în repetate rânduri, aşa cum mai menţionat şi apoi părăsită multă vreme.

Tradiţia locală reţine o mutare a locaşului din Berbeşti în cătunul Floreşti al satului Rugetu, în jurul anului 1821, când biserica era refăcută de protopopul Udrea, probabil fiu al acestei comunităţi rurale din vestul Olteniei de Nord.

Biserica, în forma şi starea actuală, nu are pisanie şi nici inscripţii. Mai multele înlocuiri ale bârnelor degradate au făcut ca astfel de însemnări să dispară. După mulţi ani de părăsire sprijinit de comunitatea creştină a satului şi cu binecuvântarea IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, micul locaş a revenit la viaţă, trecând printr-un amplu proces de restaurare.

La începuturile ei, biserica de lemn din Rugetu era de foarte mici dimensiuni şi servea, probabil, nevoile cultice ale unei comunităţi restrânse. E realizată tradiţional, din lemn de stejar, după modelul celor mai vechi biserici de lemn din Oltenia de Nord, în formă de navă, fără turle, pe o mică temelie de piatră. Acoperişul în două ape a fost refăcut din şiţă, aşa cum se cuvine unei biserici din lemn.

Restaurarea a respectat dispoziţia spaţiilor şi a recurs la o refacere parţială a pridvorului, grav avariat de timp, păstrând doar lemnul sănătos. Astfel, regăsim acum la pridvor patru dintre stâlpii de susţinere originari, ciopliţi foarte simplu, în formă de fus. Caz mai rar întâlnit, pridvorul nu e tăvănit, ci acoperit cu o boltă semicilindrică sprijinită pe trei coaste longitudinale. Pronaosul şi naosul sunt dispuse unul în prelungirea celuilalt, fără decroş. Ambele spaţii sunt boltite, bolta naosului sprijinindu-se pe o singură coastă, fără capete de cai la console. În interior, între pronaos şi naos se află un zid despărţitor, cu un singur gol, cel al uşii de acces. Altarul bisericii are formă poligonală, în cinci laturi şi a fost executat mai rudimentar, din bârne îmbinate în „coadă de rândunică”. Păstrează ferestrele originale, de foarte mici dimensiuni, prin care lumina pătrunde tainic.

Biserica de lemn de la Rugetu n-a fost tencuită şi nici pictată. De altfel, în legătură cu decoraţia ei, lacunele de informaţie sunt majore. Nu s-a mai păstrat nimic din obiectele de cult, nici din icoane. Vechea tâmplă a fost distrusă şi acum refăcută, păstrându-se doar două dintre poalele pictate cu elemente vegetale.

Locaşul, care îi aşteaptă de aici înainte pe turiştii şi pelerinii veniţi în zona Hurezilor să se abată puţin din drum pentru a descoperi şi bisericile încărcate de istorie ale moşnenilor, se numără printre cazurile fericite de biserici din lemn salvate, dar mai sunt în Oltenia de Nord şi în alte regiuni ale ţării, astfel de mărturii ale evlaviei şi generozităţii înaintaşilor noştri, ce se luptă cu degradarea şi care trebuie neîntârziat recuperate.

AP

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *