Berbești: A fost semnat proiectul de înființare rețea gaze
Primarul Petre Glomnicu anunță o mare reușită și anume semnarea celui mai important proiect din istoria orașului, și anume înființarea rețelei de gaze în Berbești, prin ADI: Berbești – Sinești – Grădiștea
”Proiectul a fost semnat, se poate trece la execuția acestuia. Adică proiectul tehnic și execuția, vom da ordinul de începere, cel mai probabil în această vară. Pe raza orașului Berbești vom ajunge dinspre Sinești, până dincolo de primărie. Asta înseamnă zona centrală de blocuri, Liceul, școala, toate casele care se află pe acest perimetru, spațiile alimentare, agenții economici. Așadar foarte mulți consumatori care se vor putea racorda la rețeaua de gaze”, spune Glomnicu.
Edilul menționează că racordarea la rețeaua de gaze naturale a unui oraș industrial cum este Berbești va impulsiona categoric viața economică a acestui oraș, va atrage noi agențim economici, dintre aceia care folosesc în procesul industrial gaze.
”Se va schimba și zona de blocuri, vom avea altă modalitate de încălzire, se va schimba estectica orașului. Se vor construi noi locuințe, orașul va cunoaște o creștere demografică, gazele înseamnă o bornă importantă în viața acestui oraș”, menționează edilul din Berbești.
