Băbeni, un nou parc industrial ia fiinţă în sudul oraşului, pe DN 64

Acum mai bine de 15 ani, vorbeam de cea mai mare comună din Vâlcea, azi, îl menţionăm drept cel de-al treilea centru industrial al judeţului, cu un şomaj redus şi cu o dinamică a investiilor private extrem de accelerată.

Să amintim şi faptul că în zonă funcţionează cel mai mare concern avicol din România, care depăşeşte doar la noi în judeţ peste 1000 de angajaţi şi care a dezvoltat afaeri zootehnice şi în domeniul suinelor cât şi a agriculturii cooperatiste.

Vorbim de un oraş care are deja trei zone industriale spre periferii, 2 consacrate şi de câteva luni, ultima se dezvoltă simţitor în sudul oraşului, pe Drumul Naţional Râmnicu Vâlcea – Slatina.

„Poate şi de aceea oraşul are un şomaj zero iar la Băbeni lucrează cetăţeni din Râmnic, Mihăeşti, Şirineasa, Ioneşti, Popeşti, Galicea. Sunt multe intreprinderi mici, multe de producţie dar şi de servicii care sunt extrem de adaptabile şi am ajuns să spunem că oraşul este un pol regional, din punct de vedere economic”, spune primarul Ştefan Bogdan.

De altfel, Băbeniul are o istorie foarte interesantă. Social, acum 3 secole, era un târg specializat în comerţul cu legume şi lemn. Adică aici se făcea schimb, între cei care veneau din sud cu legumicultura şi forestierii care trimiteau buşteni pe apele Bistriţei. În secolul XIX -XX a funcţionat o linie de mocăniţă până la Vaideeni.

Ulterior au venit ciobanii din Ardeal şi rudarii meşteri în lemn. Un compozit social extrem de interesant până în 1945. Comuniştii au investit aici în industria forestieră şi mecanică. Aici a fost amenajată una din fabricile de armament.

După 1990, localitatea s-a prăbuşit, părând că va deveni o fantomă şi un etalon al sărăciei. Numai că nu a fost aşa. Odată cu transformarea în oraş, au apărut şi investiţiile, azi, aşa cum am spus, oraşul de aproape 10.000 de locuitori se laudă cu peste 140 de agenţi economici şi cu dezvoltare durabilă.

Rămâne ca administraţia să ştie să gestioneze un astfel de oraş, aflat în expansiune economică şi să vină cu proiecte mari de infrastructură.

AP

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *