Azi, am fost primul conducător auto pe un nou drum apărut pe harta Vâlcii, drum mic dar uriaș ca importanță pentru județ

După ce s-a terminat ultimul marcaj pe acest drum, am luat mașina și am parcurs 10 minute, între două localități, două localități care până azi, erau despărțite de peste de 40 de minute și 32 de km. Cum arată imaginea.

Este vorba de comuna Muereasca și stațiunea vâlceană Bâile Olănești. Până azi, drumul care unea cele două localități străbătea Bujoreni, Râmnicu Vâlcea, Vlădești, Păușești Măglași, nu mai puțin de 4 localități. Dintre care una era municipiul Râmnicu Vâlcea. Aadar 32 de km, peste 40 de minute, trafic fix prin centrul Râmnicului, la ore de vârf, depășea clar o oră.

De azi, cele două localități se află la 9 km distanță și la doar 10 minute de mers, printr-un proiect important derulat de Primăria Muereasca, Primăria Băile Olănești și Consiliul Județean Vâlcea.

”Este un proeict, o dorință mai veche a mea și a noastră, a celor din Muereasca. Mai ales că exista între noi și Olănești, un drum de pământ, un drum forestier, inițial, greu de mers decât cu atelaje, cai, boi sau tractoare. Erau oameni care aveau proprietăți, fânețe, pădure și foloseau acest traseu. Îl aveam în proeict dar noi încă nu aveam toate drumurile din localitate asfaltate. Așa că treptat am ajuns în situația în care să putem realiza și această punte între noi și Olănești”, spune primarul Ion Ungureanul, din Muereasca.

Istoric acest drum face parte din acel pelerinaj sau drum al călugărului, drum care pleacă dinspre Cornet, ajunge la Cozia, Călimănești, vine aici la Frăsinei, trece dealurile spre Sărăcinești, apoi spre Jgheaburi până la Horezu. Un drum pe jos al călugărilor din zona Vâlcii.

Ulterior acesta a intrat în proiectul mai amplu al drumurilor stațiunilor vâlcene care să unească rutier toate localitățile turistice ale Vâlcii. De altfel acest drum este jumătate dintr-un amplu proiect prin care stațiunea Călimănești se va uni cu stațiunea Băile Olănești prin Muereasca. Numai că partea a doua a proiect este în faza de documentații.

Revenind la drumul inaugurat azi, partea dinspre Băile Olănești a fost finalizată anul trecut de stațiune, grație finanțării prin Anghel Saligny. Drumul ajunsese chiar la granița celor două localități.

În primăvară, după ce partea de infrastructură locală din Muereasca de sus se finalizase, Primăria Muereasca a început demersurile pentru completarea cu cei 2 km a acestui drum de legătură. În urma unui parteneriat cu Consiliul Județean, receptiv la acest proiect, iată că un vis mai vechi al locuitorilor ambelor localități s-a realizat. Un drum superb, care traversează zonă de pădure, zonă de fâneață, zone turistice a fost realizat.

”Ce oferă acest traseu? Posibilitatea comunei Muereasca de a se deschide turistic spre zona balneară. Când între noi și stațiunea Olănești sunt doar zece minute, se pot construi aici pensiuni, cabane turistice, complexe. Este o zonă vrigină, zonă de început, zonă care poate deveni un motor economic pentru mica noastră localitate”, completează primarul din Muereasca.

Adevărul este că localitatea unde se află Athosul Românesc (Mănăstirea Frăsinei), mai este numită și Rășinarii Vâlcii, fiind o comună montană, construită în cheile râului Muereasca, cocoțată pe ultimele culmi estice al Munților Căpățânii, o localitate cu case frumoase, la stradă, o localitate elegantă și cu istorie uriașă. Este singura comună cu ”Sărbătoare Junilor” de dincoace de munți și cu trei revolte anti-comuniste în anii 50, 60 și 70, astfel încât aici nici CAP și IAS-uri nu au putut să fie construite.

Vă invit la un nou drum pe harta Vâlcii, drumul Muereasca – Băile Olănești, fără via Râmnicu Vâlcea.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *