Autostrada Sibiu – Pitești și Drumul Loviștei vor contribui la dezvoltarea comunei Câineni

Cea mai nordică așezare vâlceană, care a fost secole întregi un leagăn pentru români, sași, maghiari va cunoaște în anii următori o amplă dezvoltare mai ales, după ce două investiții în infrastructură se vor implementa.

Vorbim de Câineni, o comună montană așezată pe ambele maluri ale Oltului, în capătutul de nord al Țării Loviștei, o comună unde două mari investiții se implementează: Autostrada Sibiu – Pitești și Drumul Județean 703H, drumul Loviștei.

În ceea ce privește autostrada Sibiu Pitelti au început forajele la Tunelul Robești, un tunel cu o lungime de aproape 1 km, turcii amenajand la intrarea din nord a acestuia o stație de betoane.

În paralel în localitatea Câineni, continuă lucrările pentrua ridica standardele de confort ale locuitorilor. Și anume lucrările de apă și canalizare din Câienii Mari au fost finalizate, inclusiv rarcorurile până la limita proprietății. Firma care a efectutat aceste lucrări a început plombarea asfaltului acolo unde a intervenit.  Vorbim de aproximativ 150 de racordări, după care totul se mută în Câinenii Mici.

Tot în Câineni se lucrează la drumul paralel cu râul Olt, zona de acces pentru pompieri, ambulanțe, drumul urmând a se pietrui până la asfaltare.

Primăria mai menționează faptul că elevii vor începe școală în școli moderne, reabilitatea, autorizate să funcționeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *