Autoritățile din Lăpușata depun proiect prin FDI pentru modernizarea drumurilor

Lăpuşata este una dintre localităţile care are în administrare foarte mulţi kilometri de drumuri comunale, iar acest lucru reprezintă o problemă pentru multe administraţii din judeţ. Potrivit primarului Nicolae Joiţa, drumurile comunale însumează o distanţă de 60 de kilometri, din care foarte multe drumuri sunt distruse în urma alunecărilor de teren şi a ploilor abundente din ultima vreme. Potrivit primarului Nicolae Joița, din cei 60 de kiloemtri de drumuri, doar 6,5 km sunt asfaltați , restul fiind drumuri balastate. Actualmente, în comună se lucrează la extinderea rețelei de canalizare apă uzată şi menajeră pe o distanță de 6 km, investiție ce se  realizează prin PNDL, iar autoritățile locale vor depune proiect prin FDI, pentru asfaltarea a 12 km de drumuri.

”Consider că modernizarea infrastructurii rutiere este foarte importantă pentru comunitate. Avem foarte puțini km asfaltați și, de aceea, vom depune proiectul acesta pentru 12 km, ca prelungire în toate satele, respectiv : Berești, Broșteni, Mijați, Sărulești, Scorușu, Șerbănești și Zărnești.  Avem apă, acum facem și canalizare, podul peste râul Cerna s-a finalizat și asigură accesul circulației din centrul comunei către cătunul Bunget, satul Sărulești, iar în viitor, către comuna Roești. Așa că, sper să obținem finanțare pentru a putea realiza acest obiectiv extrem de important și pentru localnicii din aceste șapte sate ale comunei Lăpușata.”, a declarat primarul Joița.

Claudia POPA

 

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *